IDS SIGLA PRINT

Cum puteți cumpăra anii de vechime în muncă, necesari pentru a ieși la pensie!

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 163/2020, prin care este reglementată posibilitatea asigurării retroactive, în baza unui contract de asigurare socială pentru o perioadă de maxim 6 ani, a intrat în vigoare la data de 28.09.2020. Pe baza acestei prevederi legale, cei care doresc să iasă la pensie și nu au minimul de 15 ani vechime ceruți de Legea Pensiilor sau care doresc să își completeze anii de vechime, îi pot cumpăra, în baza unui contract semnat cu casele județene de pensii, dar nu mai mult de 6 ani. Vezi ce trebuie să faci!

MARE ATENȚIE! Încheierea unui astfel de contract de asigurare socială poate fi solicitată numai în perioada 28 septembrie 2020 – 31 august 2021. În intervalul de 6 ani, poate fi solicitată asigurarea pentru una sau mai multe perioade de timp, continue sau disparate.

În temeiul acestui act normativ, contractul de asigurare socială poate fi încheiat de orice persoană, indiferent de cetăţenie, care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii: nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială; nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale, în perioada pentru care se solicită asigurarea; nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.

Contractul de asigurare socială se încheie doar în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă și numai pentru perioade anterioare. Perioadele de timp pentru care se poate încheia contract sunt perioadele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani și data împlinirii vârstei standard de pensionare.

Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată sau, după caz, mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială şi casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei interesate ori, după caz, a mandatarului.

Documentele necesare

Documentele necesare pentru încheierea contractului de asigurare sunt, după caz:

- actul de identitate al persoanei care urmează să beneficieze de asigurare, respectiv al mandatarului, în original și copie;

- declaraţia pe propria-răspundere (model);

- procura specială autentificată în condițiile legii şi care trebuie să conţină, în mod expres, datele de identificare ale mandantului şi ale mandatarului, respectiv cel puţin: numele, prenumele, data naşterii, adresa şi CNP.

Obiectul procurii îl constituie împuternicirea mandatarului de a încheia contractul de asigurare socială prevăzut de OUG nr. 163/2020, în numele persoanei care va beneficia de asigurare şi de a achita contribuţia de asigurări sociale, datorată de persoana asigurată.

Baza de calcul

Baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, respectiv venitul asigurat la care se achită contribuţia de asigurări sociale, înscris în contractul de asigurare socială, este ales de persoana care încheie contractul şi nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.

Pentru anul 2020, valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată utilizat la calculul contribuției de asigurări sociale datorate, este de 2230 lei.

Cota contribuției de asigurări sociale prevăzute în OUG nr. 163/2020 pentru anul 2020 este de 25%, ceea ce înseamnă că suma minimă lunară de plată este de 558 lei.

În situația în care, pe perioada aplicării OUG 163/2020, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată sau cota contribuției de asigurări sociale se modifică, contractele de asigurare aflate în derulare nu vor fi afectate.

Cele două variabile noi vor fi utilizate doar în cazul contractelor de asigurare socială încheiate începând cu data intrării în vigoare a actului normativ care modifică aceste variabile.

Suma cu titlu de contribuţie de asigurări sociale datorată în baza contractului de asigurare socială poate fi plătită în una sau mai multe tranşe lunare, fără a depăşi data de 31.08.2021.

Plata contribuției se poate face prin orice mijloace de plată prevăzute de lege, inclusiv în numerar, la casieria casei teritoriale de pensii, în contul deschis la Trezoreria Statului pe seama casei teritoriale de pensii.

Contractul de asigurare socială încheiat în condiţiile OUG nr. 163/2020 îşi încetează aplicabilitatea la data la care contribuţia de asigurări sociale contractată este achitată în întregime.

În situaţia în care, la data de 31.08.2021, contribuţia de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plăţii efectuate.

După data încetării aplicabilităţii contractului de asigurare socială, nu se mai poate încheia act adiţional la acesta.

În situaţia în care după data încetării aplicabilităţii contractului de asigurare socială, persoana interesată doreşte să se asigure în condiţiile OUG nr. 163/2020 pentru o nouă perioadă, poate încheia un nou contract de asigurare socială, cu condiţia ca perioadele de asigurare cumulate din cele două contracte de asigurare socială să nu depăşească 6 ani.

Exemplu de calcul pentru cumpărarea de vechime

1 an de vechime: 12 x 558 = 6.696 lei;

2 ani de vechime: 24 x 558 = 13.392 lei;

3 ani de vechime: 36 x 558 = 20.088 lei;

4 ani de vechime: 48 x 558 = 26.784 lei;

5 ani de vechime: 60 x 558 = 33.480 lei;

6 ani de vechime: 72 x 558 = 40.176 lei.

Citit 1393 ori
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…