RMN-UL ACHIZIȚIONAT DE GUVERN A AJUNS LA SPITALUL JUDEȚEAN
A fost adus la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin aparatul de rezonanță magnetică achiziționat de Guvernul României, prin Banca Mondială. Este un aparat performant, foarte util în diagnosticarea pacienților, pentru care demersurile de a fi adus la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin au fost început de către președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, în urmă cu doi ani.
CĂLDURA ȘI GAZUL ÎN SEVERIN. CARE SUNT SOLUȚIILE
Severinul se dezvoltă armonios în ultima perioadă și se îndreaptă ireversibil către statutul de oraș european. Totuși, două probleme mari și complicate mai are de rezolvat municipalitatea, iar găsirea lor dă de furcă autorităților. Cum vom rezolva situația grea a termoficării Severinului, dar și pe cea a extinderii rețelei de gaz? Primarul a oferit soluții în emisiunea „Realitatea zilei”.
Modernizarea, reabilitarea și dotarea Ambulatoriului Secției Boli Infecțioase
UAT Județul Mehedinți implementează proiectul „Modernizarea, reabilitarea și dotarea Ambulatoriului Secției Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin”
TRASEUL VIA TRANSILVANICA A FOST INAUGURAT ÎN MEHEDINȚI
A fost inaugurat traseul Via Transilvanica în Mehedinți, în Portul Drobeta Turnu Severin, unde Principele Carol I a sosit cu vaporul pe Dunăre şi a păşit, pentru prima oară, pe pământul Principatelor Române în anul 1866, dar și în curtea Muzeului Porților de Fier fiind montate borne kilometrice. (Urmărește VIDEO deasupra cu tot evenimentu și toate discursurile!)
UN NOU ÎNCEPUT DE AN ȘCOLAR LA LICEUL TRAIAN
Noul an școlar a început într-o notă de optimism și încredere la Colegiul Național Traian. Cel mai presigios liceu severinean și-a primit elevii, dar mai ales bobocii, cu aplauze, iar la deschiderea anului școlar au fost prezenți președintele Consiliului Județean, primarul municipiului, senatorul PSD – Liviu Mazilu și deputatul PNL Virgil Popescu. A avut loc și o emoționantă predare de ștafetă.
PORTUL DROBETA VA FI AL SEVERINULUI
Ministrul Transporturilor a adus, astăzi, severinenilor, o veste bună! Portul Drobeta va trece în cel mai scurt timp în administrarea municipalității. Decizia de a se da o hotărâre de Guvern în acest sens va fi adoptată în scurt timp, promite Răzvan Cuc.