Paradoxul din România – încălzire pe lemne, în municipii și conducte de gaze naturale, în comune!
Guvernul vrea să stopeze încălzirea cu lemne, până în 2023! Suntem în 2021, iar multe dintre localitățile din Mehedinți se încălzesc, încă, pe lemne. Există, însă, și situația în care autoritățile au întreprins demersurile necesare, pentru ca cetățenii să aibă parte de condiții decente de trai și să le fie adusă rețeaua de gaze naturale.
Locuitorii din Orșova pot beneficia de îngrijiri medicale la domiciliu prin platforma Beesers
De luna aceasta, locuitorii din Orșova pot opta pentru consultații de specialitate și servicii de îngrijire medicală la domiciliu. Rezervarea acestora se poate realiza atât de către pacientul care va beneficia de asistență medicală specializată, cât și de un apropiat al acestuia. Astfel, programările consultațiilor sau al tratamentelor se pot efectua și de către persoanele care nu locuiesc în același oraș cu pacienții aflați în România (Ex: părinții sau bunicii cărora dorim să le asigurăm suport medical specializat).
Compartimentul de Terapie Intensivă al Spitalului din Orșova, reabilitat la standarde europene (VIDEO)
(VEZI VIDEO) Excelența managerială continuă să își arate roadele la Spitalul Municipal Orșova. Compartimentul de Terapie Intensivă (ATI) a fost modernizat și reabilitat, iar acum are aparatură ultramodernă, la standardele celor mai mari spitale din Europa. Investiția a costat 540.000 de lei și s-a realizat din fonduri proprii. Nu numai aparatura de ultimă generație aduce excelență compartimentului ATI, ci și echipa de cadre medicale de excepție. În acest moment, în care pandemia de COVID-19 chinuie sistemul medical din România, la Orșova, pacienții vor avea parte de servicii medicale de excepție, în saloane cu o aparatură digitalizată și luminoterapie.
Primarul Orșovei – mandatul și MERCEDES-ul
Tare profitabil trebuie să mai fie să ajungi primar! Chiar dacă nu ești primarul vreunui mare municipiu, ci a unei amărâte de urbe precum Orșova! Cel puțin aceasta este prima concluzie pe care orice alegător din Orșova o trage atunci când îl vede pe primarul penal Stoica Marius Simion într-un MERCEDES E CLASS, fabricat în anul 2018, adică mai bine spus un autoturism de lux. Și situația e cu atât mai interesantă cu cât este al doilea MERCEDES achiziționat de primarul din Orșova. De fapt, omul este la al doilea mandat de primar și la al doilea MERCEDES. Pe primul l-a luat în anul 2016, la primul său mandat. De unde o fi avut bani primarul pentru o asemenea aroganță, este o întrebare la care ar trebui să ne răspunde adormita Agenție Națională de Integritate (ANI).
INSTANȚA A DECIS: INCOMPETENȚĂ ȘI EXCES DE PUTERE LA PRIMĂRIA ORȘOVA
CITIȚI ȘI VĂ CRUCIȚI!!! Faptul că autoritățile administrației publice locale din Orșova, de la primarul penal, la compartimente de specialitate și până la Consiliul Local sunt de o incompetență crasă și de o răutate feroce, am demonstrat, în repetate rânduri, în articolele jurnalmehedinti.ro. Doar că, acum afirmațiile noastre sunt întărite și de instanța de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Mehedinți. Magistrații care au suspendat decizia criminală a Compartimentului de Urbanism și aberațiile Consiliului Local, de amendare a Spitalului Municipal și demolare a unor secții externe, și-au motivat decizia printr-o judecată de valoare, la capătul căreia au demonstrat incompetența celor care au lovit în unitatea medicală de prestigiu.
DEMOLATORII SPITALULUI DIN ORȘOVA, BLOCAȚI ÎN INSTANȚĂ
Procesul verbal prin care o mână de funcționari incompetenți, susținuți de un primar copt de dosare penale și de o armată de consilieri locali orbiți de ură, încercau să amendeze Spitalul Municipal Orșova cu 100.000 de lei și să dispună demolarea unor clădiri funcționale din curtea spitalului, a fost blocat de instanța de judecată de la Tribunalul Mehedinți. Cel mai probabil, când au văzut grozăvia prin care niște aleși locali iau bani de la un spital și cer demolarea unor secții, și-au pus mâinile în cap. Anularea actului administrativ DEMENT nu s-a judecat încă, dar efectele lui criminale au fost suspendate, așa cum era și normal. După ce un funcționar de la cadastru i-a umilit, numindu-i generatori de corupție, a fost rândul judecătorilor să le dea peste bot.