IDS SIGLA PRINT

Romeo Crîșmaru

Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Deși a ajuns de râsul Uniunii Europene, pentru neînchiderea depozitului neconform de deșeuri municipale, Orșova bate încă pasul pe loc în această privință. Mai mult, există informații potrivit cărora suma de peste două milioane de lei alocată în acest sens, este dată cu dedicație unui amic al primarului Marius Stoica, MIHAI DRĂGHICESCU de la firma CLIDUNCON SRL. Bomboana de pe colivă – soția patronului firmei lucrează la Primărie!

„Voi pregăti județul Mehedinți pentru a atrage cât mai mulți bani din cele 24 de miliarde de euro care revin României pentru obiective de mediu”

Specialiștii ne spun că, în lipsa unor măsuri de prevenție și tratament, în câțiva ani peste 500.000 de copii din țara noastră cu vârste cuprinse între 5 și 19 ani vor suferi de obezitate. La momentul în care citiți aceste rânduri un sfert dintre copiii din grupele de vârstă 7,8 și 9 ani din România sunt supraponderali sau obezi. Dacă adăugăm la acestea faptul că județul nostru are cea mai crescută prevalență a obezității din România, inclusiv în rândul tinerilor și copiilor avem un mare semnal de alarmă la care trebuie să răspundem urgent.

Coducerea PSD Mehedinți aduce acuzații grave Guvernului PNL. În opinia liderilor social-democrați locali, la recenta distribuire a banilor către administrațiile locale, din fondul de rezervă al prim-ministrului, Consiliul Județean Mehedinți și municipiul Drobeta Turnu Severin  nu au primit niciun leu.

Traian Băsescu îi îndeamnă pe mehedințeni să voteze ION CUPĂ președinte al CJ Mehedinți și pe antreprenorul Eduard Koler – primar al municipiului Drobeta Turnu Severin.

Înainte de a fi primar de municipiu, Marius Stoica nu a fost numai paznic, sub denumirea de ranger, ci și HOȚ. UN HOȚ dintre cei mai mărunți și lipsiți de caracter. Mai exact, înainte de deveni primar, Stoica a ciordit un telefon de la cel mai bun prieten al său, Alexandru Novăcescu. Ulterior, la rugămințile celui ajuns primar, Novăcescu l-a iertat cumva și cei doi s-au împăcat. Chiare și așa, STOICA RĂMÂNE UN HOȚ ORDINAR.

Pagina 1 din 219

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…