Este nouă în politică, ambițioasă și tenace. Cunoaște foarte bine problemele comunei Livezile, fiind locul în care a copilărit. Are o viziune modernă de dezvoltare și dorința de a deveni prima femeie primar al comunei Livezile. Gabriela Victoria Catană vorbește cu sinceritate despre problemele unei comune cu potențial uriaș, dar neexploatat cu eficiență.
Reporter: Aparent, comuna Livezile pare una dezvoltată, cu toate acestea în multe dintre satele ei componente se ascund probleme majore, nu foarte greu de rezolvat, dar probleme care nu au fost abordate cu seriozitate de administrațiile locale de până acum. Ce probleme are comuna și cum ar putea fi ele rezolvate?
Gabriela Catană: Sigur că sunt multe probleme de rezolvat la Livezile. Este o comună frumoasă, cu oameni minunați, este locul copilăriei mele și, uneori, mi se rupe sufletul când văd că are un potențial uriaș de dezvoltare, dar nu este remarcat de administrația publică locală. Soluția de dezvoltare nu este una miraculoasă, ci una la îndemâna tuturor: Fondurile europene. Trebuie aduse proiecte ingenioase și potrivite nevoilor comunității. Să luăm doar exemplul alimentării cu apă și al canalizării. Aducțiunea cu apă nu satisface nevoile întregii comunități, apa nu ajunge peste tot. De exemplu, în satul Izvorul Aneștilor, aducțiunea cu apă nu acoperă tot satul. Oamenii din mai multe sate ale comunei noastre se plâng pur și simplu de lipsa apei, asta doar pentru că nu au fost racordate toate gospodăriile la conducta publică de apă potabilă. Este o situație totuși jenantă în vremurile în care trăim să bifezi ca și administrație publică locală că ai făcut alimentare cu apă, dar apa nu ajunge la toată lumea. Gândiți-vă că încă mai există cătune izolate în care utilitățile normale acestei epoci sunt doar un vis. Și pentru că vorbim de alimentare cu apă, în satul Izvorălu de Jos nu există apă și nici canalizare.
Reporter: Este foarte trist ceea ce spuneți. Înțeleg că este o zonă prielnică agriculturii și legumiculturii, dar care stă prost la capitolul irigații, deși comuna nu duce lipsă de surse de irigații.
Gabriela Catană: Este cu adevărat o problemă, dar, înainte de asta, vreau să vă spun că nu putem vorbi de irigații, atâta vreme cât cursurile de apă ce aduc inundații, în vremurile în care ploile sunt abundente, nu sunt regularizate și nici decolmatate. Vă dau cel mai simplu exemplu: Albia râului Blahnița nu a fost niciodată regularizată, chiar dacă apele acestui râu au provocat mai multe rânduri de inundații. Revenind la irigații, aș putea spune că avem terenuri cu pânză freatică consistentă, unde se pot fora puțuri de adâncime și de unde se poate scoate apă pentru irigații. Oamenii acestor locuri sunt legumicultori destoinici, dar producțiile lor sunt deseori lovite de secetă, iar irigațiile ar putea transforma zona într-un furnizor important de legume.
Reporter: Ceea ce spuneți ne trimite cu gândul la investiții și, implicit, la crearea de locuri de muncă. Ce potențial ascuns al comunei ar putea fi exploatat în acest fel?
Gabriela Catană: Atragerea de investiții este practic sursa cea mai viabilă de capital pentru o administrație publică și, totodată, sursa de dezvoltare pentru o comunitate. Da, legumicultura ar trebui exploatată eficient aici, ar trebui ajutați cultivatorii și poate că ar trebui să li se construiască un centru de colectare. Oamenii ar trebui ajutați de administrația locală cu investiții în infrastructura de irigații. Dezvoltarea agriculturii și încurajarea investițiilor în agricultură este, de asemenea, o soluție pe care administrația o poate implementa, dar e nevoie de viziune și de preocupare în interesul comunității. Iar de aici, evident, vine și crearea de locuri de muncă pentru oamenii care, în ultimii ani, au fost nevoiți să plece din comună. În altă ordine de idei, comuna noastră are un sat în care s-a născut marele nostru savant Ștefan Odobleja. Această oportunitate nu este deloc exploatată din punct de vedere turistic. O altă investiție majoră care se poate face și care ar aduce dezvoltare este aducțiunea cu gaze.
Reporter: Ce ne puteți spune despre infrastructură?
Gabriela Catană: Există ceva infrastructură, nu putem spune că nu este, dar mai sunt foarte multe lucruri de făcut. Sunt lucruri care au fost începute, dar nu au fost bine finalizate. Avem și acum ulițe neasfaltate în satele Ștefan Odobleja, Izvorălu de Jos, Izvorul Aneștilor. Este nevoie de refacerea rigolelor pe drumul județean 606 B, de la intrarea în Ștefan Odobleja și până la Izvorul Aneștilor. Sunt necesare rigole și poduri refăcute în multe zone. Vă dau un exemplu bizar: În satul Ștefan Odobleja s-a realizat asfaltarea, dar nu s-au betonat și rigolele. Acestea sunt tot de pământ și se ajunge la ruperea asfaltului. Accesul către cimitirul din satul Ștefan Odobleja este impracticabil. Sunt multe poduri care au nevoie să fie mărite și reabilitate.
Reporter: De ce ar mai avea nevoie o comună frumoasă precum Livezile?
Gabriela Catană: De iluminat public, de supraveghere video, pentru că hoții au băgat spaima în localnici. Avem nevoie de un teren de fotbal, de reabilitarea și punerea în valoare a Debarcaderului din Livezile, pe vremuri superb, un loc care ar putea deveni o atracție turistică. Căminul cultural ar trebui renovat, împrejmuit și înconjurat de un parc modern. În satul Ștefan Odobleja ar trebui construită o biserică nouă, mai ales că există oameni care sunt dispuși să doneze teren pentru asta.