Afacerea imobiliară de la stația de epurare a apei din Orșova, girată de primarul Marius Stoica, a intrat în atenția procurorilor. Un teren de 3.400 de mp, rupt din suprafața stației, a fost vândut unui afacerist local, în urma unei adeverințe false eliberate de municipalitatea din Orșova. În loc să se lupte pentru recuperarea terenului primarul municipiului a renunțat la dreptul de revendicare. Acum procurorii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu.
Așa cum am mai relatat în ziar, un teren de 3451 de metri pătrați a fost vândut, în anul 2015, unui afacerist local de către Cabinetul Individual de Insolvență – Grădinarul Valentina, lichidatorul judiciar desemnat în cauza privind falimentul fostei SCGCL ORȘOVA (SOCIETATEA DE GOSPODĂRIRE COMUNALĂ ŞI LOCATIVĂ ORŞOVA SA). Cum acest teren este parte din terenul mult mai mare pe care se află stația de epurare a apei din Orșova și cum terenul este, de fapt, proprietatea domeniului public al municipiului Orșova, pentru dezmembrarea terenului s-a folosit o adeverință falsă eliberată de Primăria Orșova, în anul 2015. Prin adeverința eliberată, Primăria a atestat în mod nereal că SCGCL este proprietarul imobilului compus din teren în suprafață de 3.451 mp (curți, construcții și construcțiile C1 – C5). Doar în acest fel, SCGCL, reprezentat de lichidatorul judiciar, a putut vinde terenul. Adeverința respectivă, cu numărul 4595 din 15 aprilie 2015 a fost semnată de secretarul Primăriei Orșova, Marian Boțilă.
Pe 5 septembrie 2016, primarul Marius Stoica sesizează Poliția municipiului Orșova cu privire la adeverința falsă. Cauza își urmează cursul și se ajunge rapid la un proces penal (dosar penal 91/P/2017), care se finalizează cu sesizarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Orșova în vederea desființării adeverinței nr. 4595/15 aprilie 2015, emisă de PRIMĂRIA ORȘOVA și, pe cale de consecință, a documentației cadastrale și a contractului de vânzare cumpărare între Cabinetul de Insolvență și Geo Cezar Iliescu.
Având în vedere că din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat fără echivoc faptul că adeverința nr. 4595/15.04.2015, emisă de Primăria Orșova atestă aspecte necorespunzătoare, iar aceasta a stat la baza intabulării dreptului de proprietate pentru imobilul în suprafață de 3451 mp, în CF 52812/2015 a UAT Orșova și la valorificarea imobilului, prin licitație publică, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat notarial sub nr. 329/2016, cumpărătorului Iliescu Geo Cezar, în baza dispozițiilor art. 315, alin. 2, lit. d), Cod de Procedură Penală a fost sesizat judecătorul de cameră preliminară pentru desființarea adeverinței și a tuturor actelor subsecvente în procesul de vânzare – cumpărare.
Lovitura finală: Stoica îngroapă procesul civil
De aici începe, practic un adevărat tango judiciar, prin instanțele penale și civile. Primăria ține, o perioadă bună, cu dinții de recuperarea terenului rupt din suprafața stației de epurare, iar cumpărătorul ține, evident, cu dinții de ceea ce cumpărase. Așa apare pe rolul Judecătoriei Orșova dosarul cu numărul 8/274/2019, în care Primăria, încolțită și de cauza penală, acționează în judecată pe cumpărătorul terenului ILIESCU GEO CEZAR.
Doar că, SURPRIZĂ, primarul Marius Stoica face un gest ce ne-ar putea face să credem că i-a luat Dumnezeu mințile. În loc să apere cu tărie bunurile municipiului și patrimoniul imobiliar al acestuia, Stoica trimite instanței de judecată o adresă prin care, în numele Primăriei, renunță la dreptul lui legitim de revendicare imobiliară.
Și pentru că graba era, evident, foarte mare, primarul merge până la capăt. Nu se mulțumește cu adresa trimisă instanței de judecată și se prezintă personal în fața judecătorilor, la termenul din data de 4 iunie 2020 și susține cu tărie că terenul nu aparține și nici nu a aparținut vreodată municipalității și ca atare nici că îl mai doare undeva de proprietatea urbei. Realmente șocați, judecătorii nu mai au ce face și resping cererea pe care tot primarul Stoica o făcuse pe 4 ianuarie 2019, când cerea anularea adeverinței false. Între timp, însă, ca treaba să fie treabă, proprietarul terenului nu stă prea mult pe gânduri și dărâmă clădirea reprezentând stația de clorinare, de pe terenul cu pricina.
Abuz în serviciu
Curioși să vedem ce părere au organele abilitate ale statului despre afacerea imobiliară de la Orșova, ne-am adresat IPJ Mehedinți cu o solicitare în baza Legii 544/2001, Legea accesului liber la informațiile de interes public. Întrebarea adresată Poliției municipiului Orșova a fost legată de existența vreunei cercetări în această speță, ca urmare a sesizării sau autosesizării asupra aspectelor posibil penale ale afacerii. Solicitarea a fost transmisă la începutul lunii iunie, iar după curgerea termenului legal de soluționare a venit și răspunsul.
Nimic surprinzător! IPJ Mehedinți ne răspunde: „La nivelul Poliției municipiului Orșova se efectuează cercetării sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile articolului 297 alin.1 din Codul Penal”.