PNL, BĂTUT MĂR ÎN MEHEDINȚI
Liberalii se îndreaptă, în Mehedinți, către cea mai rușinoasă înfrângere din istorie. La scurt timp, după închiderea urnelor, liderii județeni ai PNL erau destul de supărați și spuneau că încă nu au primit de la reprezentanții lor din secțiile de votare nici un proces verbal. În cealaltă tabără, PSD-iștii estimau peste 60 la sută în județ și peste 50 la sută pe municipiu. Și ALDE stătea foarte bine la primele estimări, în timp ce liberalii se învârteau undeva în jurul a 18 la sută.
UNPR TRĂIEȘTE
Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR) a reapărut pe scena politică mehedințeană, după ce hotărârea Conferinței Naționale Extraordinare din 20 iulie 2016, prin care s-a decis fuziunea prin absorbție dintre UNPR și PMP, a fost revocată. „UNPR există ca partid de sine stătător, înscris în Registrul partidelor politice din România”, a declarat președintele UNPR Mehedinți, avocatul Ionuț Ciolca.
CINE AR CÂȘTIGA ALEGERILE, DACĂ VOTUL AR FI PE GOOGLE?
Top căutări online în județul Mehedinți; PSD conduce detașat în preferințele alegătorilor mehedințeni.
ALEGERI PARLAMENTARE. CU CINE VOTĂM?
Scrutinul parlamentar de duminică din județul Mehedinți este unul pe cât de disputat pe atât de previzibil raportat la numele viitorilor parlamentari. O radiografie a scenei politice mehedințene din acest moment arată că PSD Mehedinți este favorit şi va câștiga alegerile parlamentare din acest an din județ.
DANIEL CÎRJAN A VRUT SĂ „ÎNJURE” PSD-UL ÎN AER LIBER
Viceprimarul liberal al municipiului Drobeta Turnu Severin, Daniel Cîrjan, a ales să facă o conferință de presă în aer liber, miercuri, 30 noiembrie 2016, lângă Fântâna Cinetică din fața palatului Cultural „Theodor Costescu”. Liberalul a dat vina pe guvernarea PSD pentru situația din Mehedinți, a invitat severinenii la un miting ani PSD, pe 2 decembrie, la Craiova și i-a anunțat că Guvernul Dacian Cioloș a aprobat alocarea sumei de 19,6 milioane lei pentru asigurarea confortului termic la Severin.
PRIMARUL SCRECIU CERE ÎNCETAREA CAMPANIEI ELECTORALE PE TEMA CĂLDURII
Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, face apel la bun simț și cere tuturor politicienilor implicați în campania electorală să dea dovadă de decență și să înceteze a mai folosi tema furnizării agentului termic în scop electoral. „Și eu sunt om politic, dar din bun simț față de severineni, am evitat să aduc în campania electorală aceste subiect. S-a ajuns aici și din cauza politicienilor! În locul lor aș ține capul ascuns!”