IDS SIGLA PRINT

De ce PMP Mehedinți poate fi surpriza alegerilor locale în județ

PMP Mehedinți este în acest moment un partid care dă dovadă o foarte mare responsabilitate și seriozitate politică. În timp ce alte formațiuni politice sau lideri politici din județ au ca ținte atacuri la adresa adversarilor politici, PMP Mehedinți se organizează. Și se organizează foarte bine, după cum arată evoluția sa din ultimele săptămâni, încercând și reușind să atragă în rândurile sale tot mai mulți membri, unii care au mai făcut politică, alții noi.

Mai mult, formațiunea le oferă funcții în structurile de conducere atât la nivel județean, dar îi și pregătesc pentru a fi lansați în competiția electorală pentru alegerile locale. Așa se face că în ultimele săptămâni PMP Mehedinți a reușit să identifice un număr important de persoane, pe care, de altfel, i-a și anunțat drept candidați în comune și chiar orașe ale județului. Foarte mulți dintre ei sunt tineri, pregătiți din punct de vedere profesional, dar mai ales oameni apreciați în comunitățile, care sunt candidați cu șanse reale.

De fapt, activitatea PMP Mehedinți din ultimele luni a fost canalizată pe două direcții: organizare și comunicare. Ambele componente sunt esențiale atât pentru consolidarea partidului, dar și pentru atingerea obiectivului electoral propus. În ceea ce privește organizarea, PMP s-a întărit considerabil și a identificat candidați puternici, care se pot bate cu șanse în fața adversarilor de la cele două partide mari. Din acest punct de vedere, sunt câțiva candidați de primării care, deși candidează din partea unui partid mult mai mic, pot fi surpriza alegerilor în comunele lor. La partea de comunicare, PMP Mehedinți s-a descurcat foarte bine, reușind să transmită mesaje clare, coerente, la timp fie că a fost vorba despre anumite aspecte legate de administrația publică locală, fie de achizițiile pe care le-a făcut în partid și nominalizarea candidaților pentru funcția de primar.

Toate aceste date arată că în prezent PMP Mehedinți are o conducere nu doar responsabilă pentru menirea politică pe care o are, dar și hotărâtă să-și îndeplinească obiectivul politic și electoral propus. Pentru că de seriozitatea și implicarea de care dă dovadă, depinde obținerea unui scor mult mai mare. Iar de acest scor depinde, în mod evident, în primul rând calitatea candidaților, probitatea lor profesională și morală.

PMP Mehedinți se află cu siguranță în acest an electoral în cea mai favorabilă poziție, o situație pe care, dacă va ști să o gestioneze eficient (și cred că are această capacitate!), va atinge procentul electoral propus. Cu alte cuvinte, dacă PMP Mehedinți merge pe aceeași linie, a atragerii de noi membri competenți, serioși și integri cu siguranță va furniza surpriza alegerilor locale din acest an în județ.

Citit 1272 ori

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…