IDS SIGLA PRINT

TABLETA SĂPTĂMÂNII: Campania bunului simț

Ne apropiem cu pași repezi de campania electorală oficială, pentru că aceea neoficială pare să fi început în forță de mai multă vreme. Este un an electoral destul de atipic, în care marșurile electorale vor fi înlocuite cu postările pe Facebook, iar afișele zâmbitoare, cel mai probabil cu Instagram. Dar românul este suficient de isteț pentru a se adapta din mers, iar situația nu arată ca și cum ar fi o problemă prea dificil de surmontat. Totuși, indiferent cum va avea loc acestă campanie ciudată, guvernată de zodia COVID, bunul simț tradițional românesc ar trebui să revină în prim plan.

De ce ar trebui ca o campanie electorală să fie guvernată de bun simț? Ar putea fi o întrebare firească, devreme ce, de-a lungul celor 30 de ani de democrație, campaniile electorale s-au transformat în bălăcăreli originale. Iar la o astfel de întrebare, destul de dificilă, pe plaiurile noastre mioritice, răspunsul trebuie să vină chiar din esența istorică a acestei întrebări. Dacă așa ne-am obișnuit în precedentele campanii electorale, asta nu înseamnă că nu trebuie să evoluăm cât de cât. Evoluția societății românești către una europeană presupune tocmai o doză de bun simț care ne poate salva de la etichetarea repetitivă și obsesivă, de ștampila aceea de popor grobian care ne-a tot fost aplicată în anii ce au trecut. Poate că și noi suntem cu adevărat sau putem fi acei europeni rasați care își văd de treaba lor și care evoluează armonios și productiv.

Veți spune că evoluția ar trebui să fie marcată în alte domenii, precum cel cultural, cel economic, cel adminsitrativ sau edilitar. Da, așa este, dar esența evoluției noastre europene se află tocmai în băltoaca politică autohtonă, pentru că, ne place sau nu, de aici pleacă totul. Strigăm în gura mare că democrația guvernează România, dar uităm că democrația, puterea deținută de popor, este una reprezentativă. Suntem reprezentați de oameni pe care noi singuri ni-i alegem, din patru în patru ani sau din cinci în cinci ani, în cazul Președintelui României. Urmează, la orizont, alegeri locale. Câți dintre cei care vin la vot în acea semnificativă duminică electorală, conștientizează cât de puternici sunt ei în acea zi? Câți compatrioți de-ai noștri realizează că, prin votul lor, desemnează oameni în mâna cărora își pun destinul. Pe al lor, pe al familiilor lor și pe al comunității în care viețuiesc!

Acesta este motivul pentru care campania bunului simț taman de aici trebuie demarată, de la politicieni, de la scrutinul electoral și de la momentul în care mergem să ne alegem președintele Consiliului Județean, consilierii județeni, consilierii locali sau primarul. Dar până la ziua propriu-zisă a votului decisiv, trebuie să trecem prin mai multe etape succesive, în care asistăm la cunoscuta și uneori blamata campanie electorală. Acele momente, pe care uneori sau de cele mai multe ori le bagatelizăm, sunt decisive, determinante, pentru ceea ce va fi în ziua votului. Alaiuri de candidați se perindă prin fața noastră, prin diverse mijloace, mai nou prin mediul online, ne vorbesc despre proiectele lor, despre viziunea lor și despre argumentele cu care vor să ne convingă de faptul că sunt cei mai buni pentru a ne conduce. Dacă astfel de momente sunt atât de importante, oare nu ar fi bine să le acordăm atenția cuvenită și să le ascultăm argumentele? Ba da! Dar, pentru asta, e nevoie ca atitudinea lor să fie guvernată de bun simț, e nevoie ca ei să se confrunte cu decență și calm, în proiecte, să abordeze confruntări de idei și să se contrazică frumos și decent. Nu e nevoie să își scoată bâtele la vedere, pentru a-și sparge capetele și nici nu e nevoie să se batjocorească reciproc.

Veți spune că dacă nu se atacă direct între ei, o fac prin intermediul campaniilor din presă. Da, este perfect adevărat, iar libertatea presei le conferă jurnaliștilor dreptul de a urmări interesul public major din jurul candidaților, iar dacă pot fi demolați, dezbrăcați de armurile strălucitoare și târâți prin noroi, totul este în regulă, cu condiția ca dezvăluirile din media să fie susținute de argumente solide sau de surse credibile. Dar nu văd de ce unii dintre candidați ar trebui să folosească media pentru a-i terfelii pe ceilalți, pentru a-i umili și a-i degrada în ochii alegătorilor. De ce ar trebui să înlocuiești, la o televiziune, știrea cu telenovela, reportajul cu editorialul și ancheta cu părerea proprie.

Să ne gândim totuși că, lipsa elementarului bun simț din campanie poate devia intențiile alegătorilor, poate manipula și poate crea falși idoli. Poporul poate fi amețit pe moment, adormit la urne, iar când se va trezi, va constata că e deja prea târziu și că s-a pricopsit cu un ales local nepotrivit. A, avem interese? Ne dorim o felie din cașcavalul ce va fi primit de la popor de către candidatul umflat cu pompa? Și asta ar fi explicabil și de înțeles, dar haideți ca, prin bunul simț electoral, să dăm oamenilor posibilitatea să nu vadă lucrurile deformat și să aleagă în cunoștință de cauză!

Citit 984 ori Ultima modificare Vineri, 03 Iulie 2020 20:57
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…