Presa este și va rămâne mereu expresia și garantul unei democrații sănătoase și prospere. Apariția unei publicații în peisajul media este încă un pas către democrație și libertate, așa cum dispariția unei publicații lasă o rană adâncă și, de cele mai multe ori, fatală. Tocmai de aceea eforturile celor care investesc în media sunt răsplătite prin chiar pașul uriaș făcut și prin contribuția majoră la evoluția unei societăți sănătoase.
Între anii 2007 și 2013, peisajul media local a fost dominat de unul dintre cele mai apreciate ziare, ce făcea parte dintr-un trust de presă cum nu a mai existat pe aceste meleaguri și cum, din păcate, nu va mai exista. INFORMAȚIA DE SEVERIN, parte a trustului de presă RTS (televiziune, radio și cotidian), a apărut zilnic timp de 6 ani, după care a mai apărut încă un an ca și săptămânal. Am avut onoarea să fiu redactor-șef al acestei publicații, iar acea perioadă a rămas pentru totdeuna vie în amintirea mea. Din păcate, în februarie 2013, cotidianul pe care cititorii din tot județul l-au iubit și apreciat la superlativ, a încetat să mai apară, pe fondul unor frământări politice majore, generate de rezultatul alegerilor din anul 2012. Cineva și-a dorit atunci să prigonească atât ziarul cât și întregul trust de presă. Tot atunci a dispărut și postul RADIO SEVERIN de pe piața media locală, iar singurul care a mai rezistat vremurilor tulburi de atunci a fost postul de televiziune.
Totuși, se pare că ziarul a avut și încă mai are un protector pentru că apariția lui din anul 2007 s-a făcut chiar în luna aprilie, în preajma zilei patronului spiritual al municipiului Drobeta Turnu Severin, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Sfântul care a rămas în conștiința creștinității ca și viteazul ce ucide balaurul, este și va rămâne, așadar, protectorul sacru al acestei publicații. Făcând, așadar, recurs la istorie, din aprilie 2007 și până în februarie 2013, INFORMAȚIA DE SEVERIN a fost cel mai titrat cotidian local, locul unde o echipă minunată lucra zi de zi pentru a vă aduce cele mai bune informații. Tot același cotidian de legendă a fost promotorul unei întregi serii de campanii pe care mehedințenii cu siguranță nu le-au uitat. Ziarul a reapărul în toamna anului 2013 ca și bisăptămânal, până în toamna anul 2014. Doar că de atunci, a dispărut complet.
Mărturisesc faptul că am fost trist când ziarul și-a încetat apariția, mai ales că, așa cum spuneam, am avut onoarea să fiu redactorul-șef al publicației. De asemenea, primul redactor șef al cotidianului „Informația de Severin” a fost prietenul meu Elvis Dobrescu. O bună perioadă de timp, am lucrat la acest ziar ca și reporter, colaborator și redactor-șef adjunct. După care, i-am succedat lui Elvis Dobrescu la conducerea ziarului, atunci când acesta a decis să plece din frumoasa noastră echipă. Eram de-a dreptul fericit și nu am să uit niciodată acele clipe, cînd soseam la redacție și când aceasta se umplea. Reporteri, colaboratori, tehnoredactori, colegii de la departamentul de marketing și mulți alții care au pus umărul la apariția zilnică a ziarului nostru.
Nici nu mai contează acum de ce a dispărut ziarul, cine i-a dorit răul, cine nu a mai avut nevoie de o echipă ce poate devenise incomodă. Nu mai dezgropăm morții și nici nu dorim să ne plângem. Ceea ce vreau să vă spun este faptul că eu am crezut mereu în șansa și spiritul viu al Informației de Severin și în faptul că într-o zi va reveni pe piața media locală. Iar această zi mult așteptată a venit. Grație sprijinului deosebit al multor prieteni, dar și al unor colaboratori vechi, readucem ziarul înapoi, acolo unde îi este locul, la cititorii noștri. Vom apărea în fiecare joi, sub formă de săptămânal și, foarte important, publicația se va alinia ultimelor evoluții ale tehnologiei, astfel încât, sub egida INFORMAȚIA DE SEVERIN, vom avea periodic un talk-show LIVE pe Facebook, intitulat OBIECTIV.
Un nou început, oameni buni, un nou viitor! Să fie într-un ceas bun!