IDS SIGLA PRINT

Preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, jurnalistul Doru Dinu Glăvan, a murit la vârsta de 75 de ani, potrivit unui comunicat al UZPR transmis duminică.

Publicat în Cultura

Începând cu data de 1 octombrie 2021, Secţia Arte din municipiul Drobeta Turnu Severin a Centrului Cultural „Nichita Stănescu”, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Mehedinți, îşi deschide porţile pentru un nou an de instruire. Secţia Arte, cunoscută mai mult sub vechea denumire de Şcoala Populară de Artă, beneficiază de un colectiv de profesori foarte bine pregătiţi, fiind condusă de profesoara de canto Doina Durdan, câştigătoarea, printre altele, a prestigiosului trofeu naţional “Crizantema de aur”. La Secţia Arte din municipiul Drobeta Turnu Severin se şlefuiesc talente pe drumul afirmării artistice.

Prejna, micul sat de legendă al comunei mehedințene Balta, a fost, duminică, 6 iunie 2021, scena unui eveniment de excepție, dedicat eroilor de legendă ai acestor plaiuri pitorești, Tudor Vladimirescu și pandurii săi. (VEZI VIDEO!) În curtea bisericii construite chiar de eroul Revoluției de la 1821, Domnul Tudor și vitejii săi panduri au coborât din negura istoriei și au intrat triumfal, călare pe cai. Evenimentul, organizat cu mult suflet de primarul comunei Balta, Irina Zoican, a reunit un program artistic, premiera unui video-documentar despre Tudor Vladimirescu, dar și momente emoționante cu Angelica Stoican, declarată cetățean de onoare al comunei natale.

Publicat în Eveniment

Liberalii doljeni vor fi reprezentați în structura guvernamentală și de către scriitorul Mihai Firică, acesta fiind numit secretar de stat în Ministerul Culturii. Decizia premierul Ludovic Orban a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial.

Publicat în Cultura

Echipa filmului vine pe 21 pentru o întâlnire cu publicul. Filmul „colectiv”, regizat de către Alexander Nanau, va rula în peste 50 de cinematografe din România începând cu data de 28 februarie. La Craiova, „colectiv” se va vedea la Inspire Cinema Mercur, Inspire Cinema VIP Electroputere și Cinema Patria, din 28 februarie.

Publicat în Cultura

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la Svinița, o localitate în care trăiesc etnici sârbi în proporție de 90%, la ediția a X-a a „Festivalului Înfrățirii”. Evenimentul a îmbinat întrecerile sportive de minifotbal, șah și tenis de masă cu parada porturilor populare și muzică specifică mai multor localități participante, din România și Serbia.

Publicat în Cultura
Pagina 1 din 8

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…