LUCRĂRILE DE ASFALTARE ÎNTRE SLAȘOMA ȘI PETRA S-AU FINALIZAT
Lucrările de asfaltare pe drumul județean 563 A, între satele Slașoma și Petra s-au finalizat. Este vorba de un tronson de 6 kilometri, lucrările fiind inițial demarate în anul 2016.
INVESTIȚII ÎN COMUNELE TÎMNA ȘI OPRIȘOR
Banii continuă să vină în Mehedinți, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală al Ministerului Dezvoltării și Administrației Publice.
INVESTIȚII DE PESTE 130 MILIOANE LEI LA SPITALUL JUDEȚEAN
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferinte de presă, principalele proiecte pe care aflate in diverse stadii de implementare pentru modernizarea clădirii principale a Spitalului Județean de Urgență și a altor secții. Vezi întreaga declarație în VIDEO sus!
AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, ANUNȚ LICITAȚIE PUBLICĂ
Agenţia Domeniilor Statului, cu sediul în str. Ştirbei Vodă, nr. 43, sector 1 Bucureşti, în calitate de concedent, organizează licitaţie publică cu strigare în vederea concesionării unor suprafeţe de teren cu destinaţie agricolă, proprietate publică sau privată a statului, aflate în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, în conformitate cu listele publicate în Monitorul Oficial Partea a IV-a.
STRĂZI ASFALTATE ÎN ORAȘUL STREHAIA, PRIN PNDL
Strehaia trece printr-un amplu proces de modernizare, iar acest lucru se simte chiar în momentul în care ajungi în oraș. Nu mai puțin de 13 străzi se modernizează în această perioadă, banii fiind alocați de Guvernul PSD prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
LUCRĂRILE AVANSEAZĂ PE DRUMUL DE LA GROZEȘTI
Lucrările de modernizare a drumului județean 607, pe tronsonul de 26 de kilometri care nu a fost niciodată asfaltat, între intersecția cu DN 67 A (Strehaia) - Cârceni - Grozești - Șușița - Păsărani, se desfășoară într-un ritm foarte bun. Acum se lucrează la lărgirea platformei carosabile și realizarea podețelor transversale.