IDS SIGLA PRINT

Societățile comerciale, luate la bani mărunți

Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul Coronavirus, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, cu suportul Jandarmeriei, a Poliției Locale, a Direcției de Sănătate Publică, a Direcției Sanitare Veterinare și cu reprezentanți de la Protecția Consumatorului, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, în ultimul week-end, au fost verificate aproximativ 200 persoane și peste 30 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor impuse în această perioadă, obiectivul urmărit fiind siguranța cetățenilor. În urma activităților desfășurate au fost aplicate 25 sancțiuni contravenționale, dintre care 15 au fost pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de peste 5.000 lei. De asemenea, au fost verificate peste 25 mijloace de transport în comun.

Au mai fost verificate aproximativ 180 de persoane și peste 40 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor impuse în această perioadă, obiectivul urmărit fiind siguranța cetățenilor. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 57 sancțiuni contravenționale, dintre care 47 au fost pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de peste 3.000 lei. De asemenea, au fost verificate peste 30 de mijloace transport în comun.

„Vă recomandăm să păstrați distanțarea fizică, să purtați mască de protecție, să respectați modul de organizare a evenimentelor, să nu vă expuneți la riscuri. Suntem și vom fi prezenți în toate zonele de pe raza județului. Purtați masca de protecție în mijloacele de transport, în magazine și celelalte spații unde este obligatoriu. Nu dorim să aplicăm sancțiuni, dar nu vom tolera nerespectarea legii. Evitați aglomerările de persoane, respectați numărul de persoane la un eveniment, vă protejați pe dumneavoastră și pe cei din jur. Nu vom tolera nicio abatere de la lege. Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci ca toți sa conștientizeze că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante. Suntem la datorie și aplicăm legea în litera și spiritul ei!”, transmite I.P.J. Mehedinți.

Citit 1608 ori Ultima modificare Vineri, 09 Octombrie 2020 14:40
Adriana Draghici

"Ziarul nu este numai o ştire, telegramă, articol de fond, reportaj, numai politică şi informaţie... Ziarul e o stare sufletească." - Tudor Arghezi

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…