IDS SIGLA PRINT

TÂRGUL DE SMOCHINE DE LA SVINIȚA

Pandemia schimbă regulile la marile festivaluri din țară. În comuna mehedințeană Svinița, an de an, se organiza Festivalul Smochinelor. Acum, din celebrul festival a mai rămas doar „Târgul de Smochine”, ca urmare a regulilor din pandemie.

„În comuna noastră, anul acesta, se desfășoară cea de-a XI-a ediție a Festivalului Smochinelor, dar, ca urmare a regulilor pandemiei, am decis să redenumim evenimentul și să îl organizăm sub altă înfățișare: Târgul de Smochine. Oamenii au ieșit cu produsele din smochine să le vândă. În această zonă, probabil suntem privilegiați din punct de vedere al climei și de aceea reușim să cultivăm această plantă”, a declarat NICOLAE CURICI, primarul comunei Svinița.

Dulceață, țuică, vin, prăjituri: sunt câteva dintre preparatele pe care gospodinele le fac din delicioasele fructe.

„Smochinele sunt întregi în dulceață. Este destul de multă muncă, dar așa facem și noi un ban în plus. Eu nu am pensie și atunci mă ajută foarte mult că vând dulceața.”, ne spune o gospodină din localitate.

„Avem aici, la vânzare, fructe de smochine, țuică de smochine, palincă de smochine, lichior de smochine, smochine decojite și normale, dulceață și gem de smochine.”, ne spune un tânăr comerciant al locului.

Deși târgul a fost aproape pustiu la deschidere, cumpărătorii au ales sa ia câte ceva din toate preparatele expuse.

„Noi venim din București. Am aflat de acest eveniment de câțiva ani de la niște prieteni, care fuseseră în zonă. Zona este foarte frumoasă. Produsele din smochine sunt minunate. Ne plac foarte mult. Dulceața este fantastică, foarte aromată”, spune una dintre cumpărătoare.

„Am venit de la Cluj. Suntem în concediu, am auzit de acest eveniment și am decis să venim. Am cumpărat dulceață și țuică. La Cluj, nu avem așa ceva. Am și gustat din produse. Dulceața este foarte bună, iar țuica un pic tare”, ne spune o turistă.

„Am venit în concediu pe Clisură și acolo am aflat de acest târg. Mie și soției ne plac smochinele. Am luat țuică, dar și pălincă, smochine verzi, dulceața decojită, gem și dulceață cojită. Sunt convins că sunt bune, pentru că sunt naturale. Am luat, practic, cam din toate produsele expuse”, ne povestește un vizitator al târgului.
În Svinița, există plantații întregi de smochini. Oamenii locului reușesc să își rotunjească veniturile prin preparatele din smochine.

Citit 2156 ori Ultima modificare Joi, 03 Septembrie 2020 15:25
Adriana Draghici

"Ziarul nu este numai o ştire, telegramă, articol de fond, reportaj, numai politică şi informaţie... Ziarul e o stare sufletească." - Tudor Arghezi

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…