„Știm că peste tot, și în Mehedinți, și în Dolj, și în Olt, și în Gorj, și în Vâlcea, și în celelalte județe din Oltenia, trebuie să ne organizăm foarte bine!” – asta a declarat Eugen Tomac, Severin, încercând să acopere organizatoric pregătirile pentru alegerile locale în Oltenia. Doar că Oltenia are doar 5 județe, nu mai multe!

Publicat în Parlamentari

Deputatul Ion Cupă, aflat la al doilea mandat, câștigat pe listele ALDE, explică de ce a ales să treacă la PMP. Totodată, PMP păstrează secret numele candidaților la locale pentru Mehedinți: „Vom avea surprize!”.

Publicat în Parlamentari

Liderul PMP, Eugen Tomac, nu crede în succesul moțiunii de cenzură anunțate de PSD. Prezent la o întâlnire politică regională, Tomac a precizat că este interesat de succesul inițiativei alegerii primarilor în două tururi, dar că o moțiune de cenzură nu este bună, deoarece instaurează o criză politică inutilă.

Publicat în Parlamentari

Partidul Mișcarea Populară s-a reunit sâmbătă la Drobeta Turnu Severin, sub conducerea președintelui Eugen Tomac, pentru a face o analiză premergătoare alegerilor locale. Popularii își doresc un scor de cel puțin 10 la sută la aceste alegeri și au obiective și așteptări mari de la acest scrutin. A fost și prima conferință de presă în care PMP și-a perzentat la nivel local cea mai nouă achiziție deputatul Ion Cupă, venit de la ALDE.

Publicat în Jurnal de campanie

Președintele Uniunii Sindicatelor Polițiștilor Locali din România a fost prezent astăzi de dimineață la Primăria Orșova, pentru a încerca o mediere a conflictului dintre primarul municipiului și Poliția Locală. Din păcate, primarul i-a dat cu flit, după ce la ținut pe la ușă, pe un ger de crăpau pietrele. Vezi ce spune liderul sindical!

Publicat în Orsova

Semnal de alarmă, tras de autoritățile județene, după aprobarea bugetului de stat! Sumele alocate pentru funcționarea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi sunt suficiente doar pentru o perioadă limitată.

Publicat în Social
Pagina 5 din 95

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…