Ședința de Guvern de vineri, 11 octombrie 2019, probabil ultima a Executivului PSD condus de Viorica Dăncilă, a fost una deosebit de importantă pentru locuitorii municipiului Drobeta Turnu Severin, întrucât s-au alocat banii necesari furnizării agentului termic iarna aceasta. Este vorba despre suma de 25 milioane lei, bani absolut necesari pentru încălzirea în sistem centralizat în municipiu.

Publicat în Social

Severinul se dezvoltă armonios în ultima perioadă și se îndreaptă ireversibil către statutul de oraș european. Totuși, două probleme mari și complicate mai are de rezolvat municipalitatea, iar găsirea lor dă de furcă autorităților. Cum vom rezolva situația grea a termoficării Severinului, dar și pe cea a extinderii rețelei de gaz? Primarul a oferit soluții în emisiunea „Realitatea zilei”.

Publicat în Social

AU FOST SCENE ȘOCANTE, vineri, în comuna mehedințeană Gârla Mare! Zeci de porci uciși și aruncați într-o remorcă, atomizoare împroșcând dezinfectant și, mai ales, multe lacrimi ale celor care și-a pierdut animalele. Focarul de pestă porcină africană a fost confirmat într-o exploatație ilegală de la marginea localității, deținută de viceprimarul comunei împreună cu un prieten. Peste 60 de porci au fost uciși și îngropați. VEZI CRONOLOGIA EVENIMENTELOR, pe realitateademehedinti.net și Tele 2 Drobeta!

Publicat în Social
Luni, 02 Septembrie 2019 19:17

SUB TEROAREA PESTEI PORCINE AFRICANE

Județul Mehedinți a intrat oficial sub teroarea pestei porcine africane, odată cu confirmarea analizelor prelevate de la animalele moarte în complexul dezafectat de lângă Gârla Mare.

Publicat în Social

Încep controalele financiare la Asociațiile de proprietari din Severin. Este anunțul făcut astăzi de primarul Marius Screciu și de președintele Corpului Experților Contabili. Mulțimea de reclamații și de nereguli sesizate de severineni trebuiau să aibă un ecou, iar comisia de control instituită cu ceva timp în urmă își începe activitatea. Controalele vor fi drastice! (VEZI CE SPUNE PRIMARUL - VIDEO!)

Publicat în Social
Miercuri, 12 Iunie 2019 00:17

LUCRĂRI DE ASFALTARE ÎN GURA VĂII

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, își respectă promisiunea de a se preocupa de cartierele mărginașe, Gura Văii și Schela Cladovei, zone unde nu s-a făcut nimic de zeci de ani. Sunt străzi care nu au fost asfaltate niciodată și această situație trebuia schimbată.

Publicat în Social
Pagina 1 din 19

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…