Joi, 01 August 2019 12:00

AMPLĂ MODERNIZARE ÎN PIAȚA MIRCEA

Veşti bune pentru comercianţii din Piaţa Mircea, dar şi pentru severinenii care se aprovizionează din acest loc. Piața a intrat într-un amplu proces de modernizare, care va continua și în cursul anului viitor.Cu fonduri proprii, în valoare de 150.000 de lei, s-au achiziționat 21 de vitrine frigorifice, 14 dintre ele fiind repartizate în Piața Mircea, 4 în Piața Crihala și 3 în Târgul Veterani.

Publicat în Administratii locale

Direcția de Asistență Socială Drobeta a sărbătorit cum se cuvine Ziua Mondială a Asistenței Sociale, la sediul instituției. La eveniment au participat atât primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, cât și cei doi viceprimari, Daniel Cîrjan și Cornel Folescu.

Publicat în Administratii locale

Poliţiştii mehedinţeni sunt angrenaţi în această săptămână, în acţiuni de verificare şi impunere a folosirii centurii de siguranţă, dar şi a dispozitivelor de retenţie omologate. Activităţile se desfăşoară în contextul controalelor TISPOL-SEATBELT, fiind angrenate toate Poliţiile Europene.

Publicat în Legislatie
Sâmbătă, 16 Februarie 2019 03:50

ORA PRIMARULUI: În dialog cu Marius Screciu

La ORA PRIMARULUI, veți putea asculta dialoguri interesante cu primari, despre problemele lor, despre realizările și insuccesele lor, despre proiecte și dezvoltare. Începem cu primarul Severinului, Marius Screciu!

Publicat în Administratii locale

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat marți, 29 ianuarie 2019, la ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Mehedinți, întrunită de prefectul județului Mehedinți, Nicolae Drăghiea. La întâlnire au participat reprezentanții instituțiilor județene care au rol în gestionarea situațiilor de urgență.

Publicat în Administratii locale

LOCUIEȘTI ÎN SEVERIN? AI O CASĂ, UN APARTAMENT SAU UN AUTOTURISM? VEZI CÂT COSTĂ IMPOZITUL PE ANUL 2019! jurnalmehedinti.ro îți prezintă grila de impozite pentru acest an. Vezi unde te încadrezi!

Publicat în Taxe si impozite
Pagina 1 din 8

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…