DIN DRAGOSTE PENTRU MATEMATICĂ

Manuela Prajea este directorul Colegiului Național „Traian" din Drobeta Turnu Severin. Este doctor în matematică și deține un palmares impresionant la nivel mondial, prin participări la olimpiade internaționale și prin contribuția adusă la lucrări de specialitate. Este autor sau coautor în sute de lucrări de specialitate la nivel național și internațional, laureată a numeroase premii naționale și internaționale și promotor al performanței, an de an pregătind elevii de diferite vârste pentru olimpiade de matematică naționale și internaționale. 

Printre cele mai impresionante aventuri abordate de doamna profesor doctor Manuela Prajea, din dragoste pentru matematică, este și „Formulo de Integreco" - International Mathematical Olympiad "Formula of Unity" / „The Third Millennium", organizată de Fundația Internațională de Caritate pentru Matematică „Leonhard Euler", Universitatea de Stat din Saint Petersbug, Rusia. A intrat ca voluntar în acest proiect și a reușit să deschidă un drum presărat cu premii și distincții pentru cei mai buni elevi ai colegiului pe care îl conduce.

De peste un secol și jumătate, Colegiul Național „Traian" este o adevărată catedrală a științei și performanței, generațiile de elevi care au trecut pe aici beneficiind de dascăli minunați și de adevărate valori umane, care au reușit să le conducă pașii către o viață încununată de reușite profesionale și de performanțe uluitoare. Nici actualul director al acestui Colegiu Național, profesor doctor Manuela Prajea, nu face excepție, ba mai mult putem spune că dăruirea cu care ea se implică în diverse proiecte internaționale, este demnă de tot respectul și de întreaga noastră considerație.

Dacă ar trebui să detaliem CV-ul impresionant al acestei doamne profesor, ne-ar trebui zeci de pagini și, mai mult decât atât, modestia ce o caracterizează, a făcut-o să ne recomande, pentru documentarea necesară acestui articol, să surprindem performanțele minunaților ei elevi de succes, cu care anual merge în tabere internaționale de matematică, la olimpiade internaționale sau chiar la NASA.

Un CV impresionant

Manuela Prajea este doctor în matematică din anul 2007,iar din anul 2001 este profesor titular de matematică la Colegiul Național „Traian", școala pe care a absolvit-o în 1986 și care i-a devenit pentru toată viața atât de dragă. Din anul 2004 și până în 2009 și mai apoi din 2012 și până în prezent conduce Colegiul TRAIAN, dovedindu-se un manager la fel de priceput ca și specialistul în științe matematice Manuela Prajea. Printre titlurile și distincțiile obținute la nivel național și internațional se numără: „Claes NOBEL Educator of Distinction", decembrie 2011, sediul Jimmy Carter, Atlanta, Georgia, SUA, distincție acordată de „The National Society of High School Scholars " (fundație internațională dedicată excelenței în educație, patronată de Mr. Claes Nobel-senior member al celebrei familii Nobel-fondatoarea Premiului Nobel pentru pace); Diploma „EUROSCOLA"- certificat acordat de Parlamentul European in anii 2004, 2006, 2008; Ordinul „Meritul pentru învăţământ" în grad de „Cavaler ", acordat în anul 2004 de Președintele României; diplome de merit și de excelență acordate de Ministerul Educației în anii 2004, 2005, 2007, 2006, 2007, 2009; Diploma Societății de Științe Matematice din România, în anii 2005, 2006, 2010, 2011 (o distincție acordată ca răsplată a muncii în cadrul comunității matematice); Certificat de merit - 2004, 2006, 2008, o distincție acordată de Parlamentul European pentru organizarea şi participarea la dezbaterile cu elevii cu ocazia zilei EUROSCOLA.

Biografia Manuelei Prajea a fost publicată în „Enciclopedia Personalităților din România" - Editura HUBNERS WHO IS WHO, Verlag fur Personenenzyklopadien AG, Schweiz, 2009.

De ordinul sutelor sunt și premiile obținute la competițiile naționale și internaționale de elevii pregătiți de Manuele Prajea. Iată numai câteva exemple:

http://www.romania-israel.com/portal.php?name=News&file=print&sid=291

http://www.gds.ro/Societate/2005-11-10/Olimpicii+nu+sunt+afectati+de+incetarea+cursurilor

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/15139/Mintile-sclipitoare-ale-Romaniei.html

http://www.tele2drobeta.ro/stiri/3067-olimpici-la-matematic

http://www.tele2drobeta.ro/stiri/13149-elev-din-mehedini-apreciat-internaional

Iar acesta este doar o parte infimă dintr-un CV uluitor și impresionant, în mare parte completat cu performanțe naționale și internaționale în domeniul matematicii, realizate de minunații elevi ai Manuelei Prajea, un profesor despre care cu siguranță s-ar putea scrie un roman.

Aventura din Rusia

În anul 2013, profesorul doctor Manuela Prajea intră ca voluntar într-un program internațional oferit de Fundația Internațională de Caritate pentru Matematică „Leonhard Euler", Universitatea de Stat din Saint Petersbug, Rusia și numit „Formulo de Integreco" - International Mathematical Olympiad "Formula of Unity" / „The Third Millennium". Ea corectează lucrările venite la această olimpiadă de la copiii din toată lumea și spune că a intrat aici ca voluntar tocmai pentru a putea oferii tinerilor matematicieni pe care îi pregătește o șansă în plus de a-și spori preformanțele și de a câștiga experință în competițiile dure de la nivel internațional.

„Proiectul din Rusia are două faze, Olimpiada internațională din perioada octombrie – februarie și tabara internațional din luna iulie. Este un proiect minunat pentru copii, iar eu lucrez ca voluntar aici, tocmai pentru ca acești minunați copii să aibă acces mai facil la el. Corectez sute de lucrări, pregătesc și susțin lecții pentru tabără, în plus trebuie să mai spun că organizatorii au oferite burse importante, 250 de euro de participant, sume materializate în subvenție la tabara de pregătire din anul respectiv sau anul următor. Mai exact, cei care au primit premii într-un an sunt invitați cu subventie de 240 de euro anul următor într-o tabără de două săptămâni, unde totul este asigurat", spune distinsa doamnă profesor doctor Manuela Prajea.

Tabăra Internațională Multidisciplinară de Vară „Formulo de Integreco" din Rusia, organizată de „Saint Petersburg State University and International Charitable Foundation for Mathematics "Leonhard Euler", Saint Petersburg, in anul 2014, a adus performanțe deosebite: Premii de excelență pentru Bogdan Marghescu, Denis Alexandru Antonescu, Andrei Claudiu Nețoiu, Valentin Ion Semen și Marian Daniel Vasile. De asemenea, aceeași compețiție a adus, în anul următor, recunoașterea meritelor deosebite pentru Denis Alexandru Antonescu și Valentin Ion Semen.

Mărturiile unui olimpic

În anul 2014, unul dintre olimpicii formați de Manuela Prajea, Bogdan Marghescu, absolvent al clasei a VIII-a la acea vreme, era prezentat de portalul news-mehedinți.ro ca „un tânar al cărui CV te lasă fără cuvinte, cu pagini întregi de premii, medalii, diplome câștigate la sute de concursuri și olimpiade școlare.

„Mă încarcă un sentiment de melancolie în această perioadă, pentru că iată, am ajuns la finalul clasei a VIII-a. În toți acești ani am învățat foarte multe lucruri pozitive, iar un bun exemplu în viața mea de elev a fost doamna profesor Manuela Prajea, care mi-a cultivat intens pasiunea pentru matematică, pasiune care m-a ajutat să obțin o mulțime de premii naționale și internaționale", povestea, atunci, Bogdan Marghescu, citat de news-mehedinti.ro. În anul acela, Bogdan a obținut medalia de bronz la Olimpiada Națională de Matematică, după ce la etapa județeană al aceluiași concurs s-a clasat pe primul loc. Cu alte cuvinte este cel mai bun elev de clasa a VIII-a la Matematică din județul Mehedinți și în primii trei cei mai buni elevi pe țară. Bogdan a participat și la Olimpiada Internațională de Matematică "The Third Millenium/Formula of Unity" desfășurată în perioada octombrie 2013 – ianuarie 2014, organizată de Universitatea de Stat din Sankt Petersburg și de Fundația Internațională de Caritate pentru Matematică "Leonhard Euler" din Rusia, unde a obținut premiul II.

„Clasa a VII-a a debutat cu o nouă provocare pe tărâmul științei. Nu mi-a venit să cred când doamna profesor Manuela Prajea ne-a ținut primele cursuri despre fascinanta lume NASA. Informațiile au fost aduse direct de la Universitatea din Alabama, acolo unde doamna a fost invitată să ia parte la mai multe experimente și lecții despre tehnolohia aerospațială. O provocare pentru mine a fost însă participarea la concursul de eseuri Cassini Project "Scientist for a day", organizat de Jet Propulsion Laboratory California NASA USA unde am obținut Premiul III", a povestit Bogdan Marghescu pentru news-mehedinți.ro.

Citit 966 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Iulie 2016 19:08
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…