O afacere cu flori pe care au pus-o pe picioare de mai mult timp, asigură un trai frumos unei familii din Mehedinți. După ce mai mulți ani au comercializat flori cumpărate de pe piață, oamenii s-au gîndit că mult mai bine ar fi să-și producă singuri marfa. Așa că nu au stat prea mult pe gânduri și pe terenul pe care îl aveau au început să şi planteze. Acum au ajuns să producă peste 80 la sută din florile vândute şi asigură astfel marfă proaspătă şi de calitate tuturor clienţilor care le trec pragul.

Lisianthus-ul este una din florile cele mai pretenţioase cultivate în solariul familiei Lăcraru din satul Rogova. Floarea frumoasă, dar foarte pretenţionasă la îngrijire, se foloseşte foarte mult la ornamente de nuntă, pentru că rezistă destul de mult fără apă. Cu multă atenţie, proprietarii spun că anul acesta lucrurile merg bine. Mihai Lăcraru este proprietarul solariului şi spune că a preluat afacerea de la părinţi şi împreună cu soţia vor să o ducă mai departe.

„Am preluat acestă afacere şi vom încerca să ducem mai departe ceea ce au construit ei. Încercăm să facem totul la alt nivel, să venim cu tehnologie nouă. Florile de lisianthus sunt nişte plante foarte frumoase, dar destul de dificil de întreţinut. Sunt foarte pretenţioase la dăunători, dar cu o mare atenţie rezultatul este cel pe care îl vedeţi. În momentul de faţă lucrurile merg foarte bine, pentru că noi suntem printre primii care au adus florile pe piaţă. De luna viitoare nu va mai merge la fel de bine, pentru că piaţa se va aglomera. Cam în orice domeniu eşti printre primii merg lucrurile bine. Anual, într-un sezon, vindem cam 25.000 de plante”, spune Mihai, proprietarul solariului.

România fără o piaţă adevărată a florilor

Florile cultivate în Mehedinţi sunt vândute aproape în toată ţara şi au ajuns chiar şi în afara ei. Producătorii spun că ar fi necesară o piaţă a florilor mult mai organizată în România, aceasta fiind marea problemă a celor care cultivă flori în România.

„Florile noastre ajung în special în florării, pe piaţa din România. În trecut am vândut şi în Ungaria şi încercăm mereu să ne extindem pe piaţa din ţară. Vindem mult şi la organizatorii de evenimente. Trebuie să mergem din uşă în uşă pentru că nu avem spaţii special amenajate cum sunt, cel mai bun exemplu, în Ungaria. La 300 de km de noi, la Szeged, este o piaţă de desfacere specială, exclusiv pentru flori, unde dispui de toate condiţiile necesare, unde ai clientul asigurat, vorbim de vânzare, unde vin comerciaţi nu doar din Ungaria, ci şi de la noi, peste 60 la sută dintre clientelă este din România, Serbia şi din Slovenia. Ar fi necesară o astfel de piaţă în România, există doar una din păcate, în Bucureşti, dar este o lipsă totală de organzare”, spune Mihai. Întrebat dacă marfa care vin afara ţării le face cumva concurenţă, răspunsul tânărului este negativ, pentru că, spune el, marfa pe care o produc este de foarte bună calitate şi de aceea nu se tem de florile aduse din afara României.

S-au orientat şi au început să cultive tot mai multe flori, forţaţi de piaţă

Familia cultivă o gamă largă de flori, pentru că a înţeles că doar simpla comercializare nu e la fel de profitabilă. Aşa că s-au orientat către o mulţime de plante care nu prea erau pe piaţă la momentul respectiv şi acum lucrurile merg bine, pentru că au reuşit să cucerească acest segment. Cumpărătorii, adică organizatorii de evenimente şi proprietarii de florării, sunt sunt mulţumiţi că au acum flori proaspete şi la preţuri mult mai bune decât dacă le-ar cumpăra din afara ţării. „Trebuie să venim cu preţuri acceptabile pentru că nu putem fi la mâna parităţii euro. Şi atunci am încercat să producem, cât se poate, local. Ca 80 la sută din plante le producem, adică ce este rentabil în zona noastră. Ne-am întors mult la florile locale, care nu prea mai sunt, buchetele de altădată de flori combinate de sezon. Şi avem toată gama florilor de vară, de la floarea-soarelui, gura leului, floarea de crin, trandafiri. Dar cea mai căutată este floarea de lisianthus, pentru că este o floare care se pretează mult pentru nunţi, ţine bine fără apă, merge până la două zile fără apă şi atunci se pretează bine pentru ocazii”, spune Mihaela Blagoe, cea care a pus bazele acestei afaceri cu flori.

În ce-i priveşte, achizitorii de flori spun că se bucură să aibă aproape un producător, care le poate furniza flori proaspete, de calitate şi la un preţ mai bun decât cel al plantelor importate. „În primul rând producătorul de flori asugură un altfel de cost. Chiar dacă îngrijirea şi costurile sunt mai mari, faptul că nu este distanţa şi transportul, asigură un preţ mai mic al florilor decât al celor importate”, a spus Anca Grecu, proprietarul unei firme organizatoare de evenimente.

Doar o problemă au protagoniştii acestui gen de afacere. Familia îşi asigură un trai decent din acest business, dar în acelaşi timp afacerea le ocupă şi foarte mult timp, pentru că florile necesită o îngrijire foarte atentă şi de aceea concediile cam lipsesc.

Citit 3808 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Iulie 2018 03:13
Etichetat cu
Mihai Bădescu

„Oamenii buni nu au nevoie de legi pentru a acţiona responsabil, iar oamenii răi vor găsi întotdeauna o modalitate de a le ocoli.” - Platon

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…