Își mai aduce cineva aminte de campania electorală pentru alegerile parlamentare din anul 2012? La acea vreme USL era pe cai mari, iar oamenii aveau să voteze masiv cu sigla acestei monstruoase coaliții. În acest fel, în județul Mehedinți, electoratul a ales trei dintre cei 8 parlamentari niște personae care nu aveau nimic în comun cu acest colt de Românie. Printre ei și senatorul din colegiul uninominal 2 – Tudor Chiuariu.

Publicat în Parlamentari

Doi dintre cei mai vocali candidați la funcția de primar al municipiului Orșova, MARIUS STOICA (PSD) și AURELIAN TRUȘCĂ (PNȚCD) au ocupat mai multe madate de consilieri locali la Orșova, mai exact aleși prin votul direct al orșovenilor, pentru a le apăra acestora din urmă interesele. Vom vedea, însă, cum cei doi candidați de azi, care vor să fie primari, au apărat nu interesele orșovenilor, ci pe ale unui singur orșovean – patronul FLORICOLA SA, Constantin Popescu.

Publicat în Consilieri

Interviu cu senatorul Marius Bălu, candidatul PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Mehedinți

Publicat în Parlamentari

Ionuţ Sibinescu este singurul care şi-a anunţat candidatura ca independent pentru funcţia de consilier judeţean. El a făcut acest anunţ la sediul său de campanaie, unde a spus că va candida ca independent pentru un nou mandat de consilier judeţean la alegerile locale din vara acestui an. Ionuţ Sibinescu a declarat că a ales să candideze ca independent deoarece consideră că interesele oamenilor sunt mai presus de interesele politice, iar partidele, în lupta lor, uită adesea de interesele reale ale cetăţenilor pe care îi reprezintă.

Publicat în Consilieri

Anunţul primarului municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, potrivit căruia nu va mai candida pentru un nou mandate simplifică, într-o anumită măsură, ecuaţia electorală pentru alegerile locale din luna iunie. Într-o astfel de conjunctură electorală, Marius Screciu, candidatul PSD Mehedinţi pentru funcţia de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, devine favorit la câştigarea competiţiei.

Publicat în Jurnal de campanie

Doiniţa Mariana Chircu şi-a asumat candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Orşova, angajându-se cu toată determinarea şi forţa în această bătălia electorală. 

Publicat în Jurnal de campanie

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…