Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat, pentru jurnalmehedinti.ro, că evaluarea fiecărui ministru în parte se face cu mare atenție, iar cine nu confirmă va suporta consecințele. Liderul liberal i-a nominalizat pe cei mai buni și a spus că va urmări presa pentru a analiza tot ceea ce fac demnitarii partidului. Vezi pe cine a lăudat Rareș Bogdan, în materialul VIDEO aflat deasupra textului!

Într-un interviu acordat la Clubul Presei din Parlamentul European de la Strasbourg, europarlamentarul Rareș Bogdan, totodată și prim-vicepreședinte al PNL, a precizat că partidul analizează cu mare atenție activitatea membrilor Cabinetului Orban, iar cine nu confirmă va suporta consecințele.

Numărul 2 în PNL a mai precizat că până acum este foarte mulțumit de mai mulți miniștri, printre care și mehedințeanu Virgil Popescu.

„Sunt miniștri care au confirmat excepțional și pot enumera cîteva nume: Marcel Vela – la Interne, Florin Cîțu – la Finanțe, Nicolae Ciucă – la Apărare, Virgil Popescu – la Economie și Energie, extrem de bun! E foarte bun și Victor Costache – la Sănătate, e un medic foarte bun și va confirma, Ionuț Stroe – la Sport, este foarte bun și va face treabă!”, a detaliat Rareș Bogdan.

Avertisment pentru cei care nu vor confirma: „Urmărim cu atenție și notăm pe răboj!”

Liderul secund al PNL are, însă, și un avertisment dur la adresa miniștrilor care nu vor confirma și cărora le transmite că împotriva lor se vor lua măsuri: „Sigur, sunt și miniștri care încă nu au confirmat suficient! Eu vă spun că urmărim activitatea fiecărui ministru și nu vom ezita ca, în cazul în care unii nu se ridică la înălțimea poziției sau la mandatul pe care l-au primit de la români, prin PNL, să luăm măsuri, să atragem atenția! Deocamdată eu zic să urmărim cu mare atenție ce se întâmplă, să notăm pe răboj”.

„Urmărim cu mare atenție articolele din presă!”

Rareș Bogdan nu s-a sfiit să declare și faptul că șefii PNL urmăresc cu mare atenție presa și analizează toate aparițiile miniștrilor liberali.

Noi cei din conducerea PNL, vă asigur că urmărim fiecare articol, fiecare opinie exprimată de un jurnalist, pentru că eu cred în buna credință a jurnaliștilor. Vreau să cred că jurnaliștii atrag atenția cu bună credință asupra unei nerealizări, asupra activității mai puțin bune a unui ministru o face pentru a nu exista un eșec al acestei guvernări, iar noi știm că așteptările românilor sunt foarte mari de la noi!”, a mai declarat Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL.

Citit 264 ori Ultima modificare Luni, 23 Decembrie 2019 00:06
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…