Senatorul PSD de Mehedinți Liviu Mazilu a adus modificări fundamentale legi administrației publice locale și statutului aleșilor locali. Inițiativa sa, devenită lege, prevede, printre altele, că validarea consilierilor locali și județeni se face doar de către instanță și se elimină stupizenia potrivit căreia mandatele consilierilor trebuie validate și de către consiliile locale. În acest fel se elimină toate jocurile politice de la ședințele de constituire a unui for decizional local.

Ne amintim cu toții acele scene uluitoare, petrecute în ședința de constituire a actualului Consiliul Local al municipiului Drobeta Turnu Severin, de la finele lunii iunie 2016. La acea vreme, consilierii a refuzat validarea unor colegi ai lor, deși aceștia din urmă fuseseră validați prin însăși alegerea lor de către electorat, la scrutinul din 5 iunie 2016. O prevedere legală stupidă, potrivit căreia consilierii trebuie musai validați de colegii lor, a devenit istorie, grație unei inițiative a senatorului PSD Liviu Mazilu. Propunerea legislativă a senatorului mehedințean a trecut de Senat, în calitate de cameră decizională și va deveni lege, după promulgare. Potrivit acestei legi, validarea mandatelor de consilier local sau consilier județean va face doar de către instanță (judecatorie sau tribunal, după caz). În susținerea proiectului său, senatorul Liviu Mazilu a dat ca exemplu tocmai situația petrecută, în 2016, la Severin.

„Această inițiativă vine să clarifice, să repare o serie de disfuncționalități care apar la aplicarea legii în ceea ce privește validarea mandatelor de consilieri locali, consilieri județeni, constituirea consiliilor locale și județene, alegerea viceprimarilor, a vicepreședinților de consiliu județean. Considerăm că această inițiativă este destul de benefică și am să dau un singur exemplu care s-a petrecut nu mai târziu de vara anului 2016, la constituirea Consiliului Local Drobeta Turnu Severin, municipiu reședință de județ, când au fost validați unii consilieri locali, iar aceștia au refuzat validarea următorilor, fără niciun motiv”, a declarat Liviu Mazilu, în plenul Senatului României, pe data de 14 martie 2018.

În ședința din 19 martie 2018, Senatul României, în calitate de cameră decizională, a adoptat Legea 108/2018 pentru modificarea și completarea legii administrației publice locale și a legii privind statutul aleșilor locali. Noutatea adusă de lege prevede ca validarea mandatelor de consilier local sau consilier județean să se facă de către instanță. La fel și în cazul încetării de drept a mandatelor de primar, consilier local sau județean, constatarea se face de către instanță. Legea merge la promulgare, la președintele României. Liviu Mazilu este singurul parlamentar din PSD Mehedinți care în loc de declarații politice neobișnuite și promisiuni, mai face și câte ceva concret.

Citit 1712 ori Ultima modificare Marți, 20 Martie 2018 17:04
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…