PSD MEHEDINȚI NU A PLÂNS DUPĂ VALENTIN POPESCU

Comitetul Executiv al PSD Mehedinți (CEX), forul suprem de conducere al filialei județene, s-a reunit astăzi într-o ședință de urgență pentru a analiza ceea ce a mai rămas din listele de candidați pentru Parlamentul României, votate la finele săptămânii trecute. Eliminarea lui Valentin Popescu din lista pentru Camera Deputaților, unde ocupa locul eligibil 2, nu a stârnit o furtună chiar atât de mare precum anunțau susținătorii acestuia.


Imediat după aflarea veștii că președintele PSD, Liviu Dragnea, a umblat puțin la listele votate de membrii Comitetului Executiv al PSD Mehedinți, în filială s-a încercat formarea unui curent de opinie ostil conducerii centrale, garnisit cu amenințări de non-combat din partea primarilor de comune, practic suveranii votului în rândul poporului pesedist. Au existat, pe tot parcursul week-end-ului, zvonuri potrivit cărora primarii PSD ar fi luat foc la auzul veștii că l-au pierdut pe Valentin Popescu, cel pe care ei îl votaseră cu atâta aplomb încât ajunsese pe locul al doilea pe lista de candidați pentru Camera Deputaților. Mai mult, au fost voci care au spus că primarii sunt tare nemulțumiți de faptul că liderul maxim al PSD nu le-a respectat votul democratic și că va fi scandal monstru în filială. Până la urmă, potrivit unuia dintre participanții la ședința CEX, scandalul nu a fost atât de mare precum voiau unii să se creadă că va fi, iar membrii forului suprem de conducere al filialei județene s-au împăcat cu ideea listei rămase fără Vali Popescu. Cei mai mulți au realizat faptul că Liviu Dragnea nu a schimbat cu nimic votul democratic din filială și nici componența listelor, ci doar și-a exercitat dreptul de a superviza listele și a aplica criteriile codului de integritate adoptat de PSD.

Astfel, după eliminarea de pe listă a candidatului Valentin Popescu, lista pentru Camera Deputaților a urcat, în concordanță cu numărul de voturi primite de fiecare dintre cei care au candidat pentru un loc pe lista propusă pentru Camera Deputaților. Primul loc pe listă rămâne în continuare ocupat de primarul comunei Șimian, Constantin Trușcă, un loc considerat a fi meritat de edilul-șef al celei mai mari comune din județ, deoarece acesta a dovedit că este un om cu inițiativă și un bun gospodar, apreciat de oameni. Locul al doilea, de pe care a zburat Vali Popescu, va reveni lui Vlad Bontea, un tânăr cu experiență politică în PSD, actualmente vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului. Pe locul al treilea a urcat generalul în rezervă Doru Dumitrescu. Primele două locuri sunt și cele eligibile, Trușcă și Bontea având toate șansele să ajungă deputați după 11 decembrie 2016.

La lista pentru Senat nu s-a umblat la București, astfel încât viitorul senator PSD de Mehedinți va fi, cel mai probabil, Liviu Mazilu. Ocupantul locului al doilea pe lista de candidați la funcția de senator, Jan Rogoveanu, primarul comunei Gogoșu, s-ar putea retrage, deoarece a lăsat de înțeles că nu mai este interesat de candidatura neeligibilă.

Tot în cadrul ședinței CEX PSD Mehedinți, Valentin Popescu ar fi spus că este foarte supărat și că va merge să discute cu președintele PSD, Liviu Dragnea și că, totodată, nu știe ce să facă deoarece el deja se apucase să adune semnăturile necesare pentru susținerea candidaturii.

Citit 2279 ori Ultima modificare Luni, 10 Octombrie 2016 20:44
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…