PARTIDE POLITICE CARE NU MAI CONTEAZĂ ÎN SEVERIN

După scrutinul local din luna iunie a acestui an s-a observat la nivelul judeţului Mehedinţi existenţa unor formaţiuni politice care nu mai beneficiază de cine ştie ce suport politic şi electoral, în ciuda unor profunde transformări interne. Principalele partide în această situaţie sunt PNŢ-CD Mehedinţi şi PRM Mehedinţi, formaţiuni care cu mulţi ani în urmă aveau nu doar reprezentare în cele două consilii, ci şi poziţii în fruntea administraţiei publice judeţene şi locale.

Întâmplarea a făcut ca la alegerile locale din acest an candidaţii acestor două partide pentru funcţia de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin să fie aproape la egalitate, înregistrându-se o diferenţă de doar 9 voturi.

Ţărăniştii mehedinţeni, din ce în ce mai absenţi

PNŢ-CD Mehedinţi este un partid politic locale care în ultimii ani a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, în încercarea sa de a reveni atât cât se poate pe scena politică locală. La scrutinul local din vara anului 2012 PNŢ-CD Mehedinţi a reuşit o performanţă electorală notabilă, obţinerea unui consilier municipal severinean, funcţie adjudecată de Marian Carindăţoiu, preşedintele organizaţiei judeţene în acel moment. Acest lucru a fost posibil nu prin forţe proprii, ci datorită participării partidului în cadrul alianţei electorale de atunci M N MH, alianţă din partea căreia a candidat primarul reales Constantin Gherghe. În perioada scursă de la acel scrutin local, partidul a lăsat impresia că şi-ar dori să fie o prezenţă mult mai activă, însă, în ciuda faptului că avea un consilier municipal, nu a reuşit să revină. PNŢ-CD Mehedinţi s-a mai manifestat politic tot în limita posibilităţilor de care dispunea. Mai mult, ţărăniştii mehedinţeni au avut în continuare probleme atât în ceea ce priveşte constituirea organizaţiilor teritoriale, cât şi întărirea celor existente deja. Între timp s-a produs o schimbare la nivelul conducerii sale, în locul fostului preşedinte, Mihai Ghebaură, a fost numit Victor Gurbină. Noul preşedinte al PNŢ-CD Mehedinţi, Victor Gurbină, şi-a propus să revigoreze partidul şi să obţină un scor mult mai bun la alegerile locale din acest an. Rezultatul a fost unul lamentabil. Pentru funcţia de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin PNŢ-CD Mehedinţi l-a propus pe fostul viceprimar pesedis Ilie Pisoi. S-a considerat că Ilie Pisoi poate obţine un scor foarte bun datorită experienţei administrative acumulate în perioada cât a deţinut funcţia de viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin, dar şi pentru că era o persoană mult mai cunoscută. În urma votului s-a demonstrat că varianta Ilie Pisoi a fost una total neinspirată pentru PNŢ-CD Mehedinţi, acesta obţinând doar 209 voturi, în final clasându-se pe locul 10 în spatele unor alte partide mult mai slab cotate, precum PSRO, PND, PPU-SL, dar şi a candidatului independent, Georgeta Drăghia. Putem spune fără teama de a greşi că PNŢ-CD Mehedinţi a obţinut cel mai lamentabil scor din toată istoria sa la scrutinul local din acest an în municipiul Drobeta Turnu Severin.

PRM Mehedinţi, un partid ca şi dispărut

PRM Mehedinţi este un partid ca şi dispărut în municipiul Drobeta Turnu Severin. După eşecul lamentabil de la alegerile locale din anul 2008 acest partid n-a reuşit să revină nici în structura administraţiei publice judeţene şi municipale severinene, nici ca forţă politică de luat în seamă. PRM Mehedinţi a pierdut teren vizibil, chiar dacă la nivelul conducerii sale au avut loc o serie de transformări în ultimii ani. Practic, acest partid s-a prăbuşit după ce nu a mai avut reprezentare în administraţia publică locală şi judeţeană. De atunci partidul a intrat într-un declin evident, nemaiavând resurse interne pentru a reveni. Modificările survenite la nivelul conducerii sale nu au condus, nici pe departe, la reformarea partidului, fie prin cooptarea unor oameni apreciaţi, fie prin activitate, înţeleasă la nivelul mesajului politic transmis alegătorilor. Mai mult, peremiştii mehedinţeni nu au dat senzaţia că au adoptat o altă strategie politică astfel încât să poată reveni în prim-planul vieţii politice locale. Pe de altă parte, nici organizaţia judeţeană nu a făcut eforturi pentru a încerca să propună altfel de oameni. La alegerile locale edin acest an candidatul PRM Mehedinţi pentru funcţia de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin a fost Gheorghe Croitoru, cel care, de altfel, a mai candidat şi la alegerile locale din anul 2012. Gheorghe Croitoru a obţinut doar 200 de voturi, număr care explică faptul că PRM Mehedinţi este un partid care nu mai contează absolul deloc.

Citit 838 ori Ultima modificare Sâmbătă, 10 Septembrie 2016 22:02
Etichetat cu

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…