În timp ce Victor Ponta își rupe cămașa de pe el, pe la Capitală, pozând în liderul stângii reformatoare europene, prin filialele județene ale propriului său partid se aglomerează oportuniștii și fripturiștii. Cu siguranță că vajnicul Ponta nu are habar ce oameni a adunat în partid la Mehedinți, de exemplu. De la un șef de filială condamnat cu suspendare și până la cățelușii care își negociază funcții în administrația locală, PRO ROMÂNIA seamănă, la Severin, din ce în ce mai mult, cu o menajerie. Potrivit unor mărturii șocante, locotenenții lui Duicu au vrut recent să dezerteze cu tot cu echipa de campanie și să fugă la PMP. Și-ar fi negociat chiar și funcția de primar.

Publicat în Jurnal de campanie

Prin modul in care a promovat în Parlament și în spațiul public proiecte solide de reformă politică, PMP s-a afirmat ca unul dintre cele mai active și radicale formațiuni de pe scena noastră politică.

Interviu cu Dan Cătălin Vatamanu, președintele PMP Baia de Aramă

PMP Mehedinți și-a prezentat, la finele lunii februarie, într-o conferință de presă, noul președinte interimar, pe scretarul de stat Nicolae Ivășchescu. Mesajul a fost unul optimist de reconstrucție și reformă, dar și de o abordare optimistă a unor alegeri, la care PMP dorește să își atingă obiectivul de 10 la sută. Fostului lider, Răzvan Roșca, i s-a propus un post de conducere în Biroul Județean. Partidul suferea grav de proastă organizare! Să ne amintim momentul în care PMP și-a regăsit calea!

Ramona Cupă, președinte PMP Drobeta Turnu Severin: „Cerem autorităților locale să aloce resursele necesare digitalizării activității administrației publice”

Cea mai recente cercetări sociologice ale Biroului de Cercetări Sociale, condus de prof.Bruno Ștefan, relevă o serie de date interesante cu privire la opțiunile politice ale cetățenilor din regiunea Sud-Vest Oltenia.

Pagina 6 din 46

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…