PSD Mehedinți și-a desemnat candidații pentru alegerile parlamentare din luna decembrie. Configurația politică a județului indică un număr de trei locuri eligibile pentru PSD, acestea fiind ocupate, conform votului dat de Organizația Județeană, de Liviu Mazilu – la Senat și, în ordine, Constantin Trușcă și Valentin Popescu – la Camera Deputaților. Vom vedea dacă și la vârful PSD această listă va fi validată.

Publicat în Jurnal de campanie

Consiliul Local al municipiului Drobeta Turnu Severin funcționează normal, în aceeași structură și componență, după ce s-a descoperit că hotărârea Tribunalului Mehedinți, cea care a pus pe jar municipalitatea, nu era definitivă și nici irevocabilă, ci împotriva ei se poate formula recurs. Deși au fost și voci care dădeau Consiliul Local ca și dizolvat, informația s-a dovedit doar un fâs, deoarece dizolvarea se face doar în condițiile art. 55, din Legea 215/2001.

Publicat în Consilieri
Luni, 03 Octombrie 2016 22:34

GHERGHE NU VREA SA FIE PARLAMENTAR

Fostul primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, declară că nu este interesat de o candidatură pe un loc eligibil la alegerile parlamentare din toamna acestui an pe listele PMP Mehedinţi. Radu Iman candidează în locul lui.

Publicat în Jurnal de campanie
Vineri, 30 Septembrie 2016 22:59

CONSILIUL LOCAL SEVERIN, DEMOLAT ÎN INSTANȚĂ

Șoc și groază în Consiliul Local al municipiului Drobeta Turnu Severin! Magistrații Tribunalului Mehedinți au admis plângerile formulate de mai mulți consilieri municipali, care nu au fost validați în ședința de constituire din data de 24 iunie 2016, potrivit cărora Consiliul Local s-a constituit ilegal. Practic, instanța a anulat Hotărârea nr. 2/2016, de validarea a noului consiliu local și a dispus reluarea procedurilor de validare. Decizia aruncă în aer administrația locală, anulând toate hotărârile adoptate până în prezent.

Publicat în Guvernare locala

PMP Mehedinţi traversează una dintre cele mai dificile perioade din existenţa sa pe scena politică locală. Deşi părea că partidul s-a întărit considerabil după fuziunea cu UNPR Mehedinţi şi preluarea funcţiei de preşedinte de către fostul primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, în realitate acest partid devine pe zi ce trece tot mai inactiv şi cu o perspectivă tot mai nesigură de afirmare.

Publicat în Jurnal de campanie

Viceprimarul municipiului Orșova, Aurelian Trușcă, l-a înjurat, ca la ușa cortului pe un consilier municipal, chiar în timpul unei ședințe ordinare a forului legislativ local. „Bă nesimțitule, bă! Bă idiotule! Împuțitule! Dacă își dau una acum, te găsesc dracii! Bă nemernicule!” – așa i s-a adresat viceprimarul consilierului municipal Adrian Cican, în timp ce acesta din urmă cerea explicații privind lipsa documentației tehnice de la mapa unui proiect de pe ordinea de zi. (IMAGINI VIDEO ȘOCANTE!)

Publicat în Consilieri

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…