PRIMARUL LĂMUREȘTE SITUAȚIA IZOLĂRII LA DOMICILIU ȘI A DEPLASĂRII LA MILANO

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, lămurește situația autoizolării la domiciliu, după deplasarea în interes de serviciu la Milano (Italia). Asta după ce pe rețelele de socializare au apărut toate tâmpeniile posibile!

De câteva zile, pe rețelele de socializare, tot felul de „deștepți” și „înțelepți” au debitat tot felul de prostii legate de deplasarea primarului Marius Screciu, împreună cu o delegație din Primăria Severin, la Milano. Iar asta nu ar fi nimic, dacă, unii dintre cei care comentează și propagă fake-news-uri, nu ar emite și glume proaste, asta de parcă o astfel de criză ar fi motiv de bancuri.

În acest sens, primarul Marius Screciu face precizări clare:

„Pentru a evita orice speculații pe această temă, doresc să aduc la cunoștința opiniei publice următoarele:

Urmez protocolul de 14 zile de carantină, potrivit măsurilor luate de Ministerul Sănătății la nivel național, după deplasarea pe care am efectuat-o în interes de serviciu la Milano (provincia Lombardia, Italia). În urma investigațiilor medicale efectuate, starea mea de sănătate este foarte bună, dar am decis că este cel mai bine să nu risc și, în același timp, să dau un exemplu pentru persoanele care se întorc din zonele afectate, să respecte măsurile luate pentru protejarea populației. Țin permanent legătura cu instituțiile abilitate să monitorizeze situația privind sănătatea publică, dar și cu serviciile din Primărie și-i asigur pe severineni că toate activitățile la nivelul orașului se desfășoară după graficul stabilit. Fac totodată un apel la calm, îi rog pe cetățeni să se informeze corect, să respecte cu strictețe regulile de igienă și precizez că la acest moment nu se înregistrează niciun caz de infectare cu coronavirus în orașul nostru”.

Citit 919 ori
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…