De ce a desemnat președinteșe Klaus Iohannis, atât de ușor și de rapid, un candidat propus de PSD și ALDE? De ce nu a luptat cu Dragnea și nu ajucat până la capăt? Este președintele într-o complicitate politică cu actuala coaliție de guvernământ? Sunt întrebări care frământă milioane de români, de ieri încoace. Chair și aliații săi tradiționale „#rezist” și „Corupția ucide” protestează acum împotriva lui. Românii par să fi uitat că ei singuri au dat majoritate PSD-ului, iar acum vor ca Iohannis să răstoarne situația. Putea sau nu președintele să facă altă nominalizare? Nici Constituția, dar nici experții în drept constituțional nu recomandă riscul de a sfida majoritatea parlamentară.
„Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”, se arată la articolul 103, alineatul 1, din Constituția României.
Indiferent de frustrările care îi macină pe români și de nemulțumirile lor, Președintele a acționat corect, în spiritul și litera Constituției. Iohannis a avut pe masă doar trei nominalizări de candidați: Viorica Dăncilă – PSD – Alde; Siegfried Mureșan și Eugen Tomac din partea PMP. Ca atare, spun specialiștii, singura variantă viabilă era cea înaintată de deținătorii unei majorități, adică de PSD și ALDE.