Imagini șocante pe rețelele de socializare! Primarul Orșovei, Marius Stoica, pare să o fi luat-o razna rău de tot! Aflat în vizită pe șantierul unor asfaltări din Orșova, primarul s-a suit la volanul și manetele unui cilindru compactor cu care a început să se plimbe nestingherit printre muncitori. Asta, fără a avea autorizație pentru a manevra un asemenea utilaj! Protecția muncii e pe recepție? Consilierul său l-a filmat și l-a felicitat!

Publicat în Orsova

Calea Cernețiului, drumul județean care traversează zona limitrofă a Severinului, numită Banovița, a fost modernizată complet în ultimul an, după ce a zăcut părăsită mai bine de 20 de ani. Deși drumul face legătura cu satul Cerneți și cu centura ocolitoare a municipiului, iar în zonă sunt case și agenți economici, drumul era până acum un adevărat coșmar, iar abordarea lui îngrozea atât șoferii, cât și pietonii. Ultimul tronson, un pod, va fi gata, cu tot cu trotuare, până la 1 decembrie 2021. (VIDEO)

Publicat în Administratie

Există multe avantaje în a găsi un microfon potrivit. Nu numai din punct de vedere al prețului, trebuie să iei în considerare faptul că microfoanele sunt accesorii foarte utile.

Publicat în Monden
Joi, 04 Noiembrie 2021 19:55

Severinul, un oraș în suferință

Situația din municipiul Drobeta Turnu Severin continuă să fie una îngrijorătoare, chiar dacă a scăzut rata de infectare cu virusul Covid-19, iar orașul a ieșit din carantina în care a fost timp de 3 săptămâni. Chiar dacă a fost primul municipiu-reședință de județ care a intrat în carantină, această măsură s-a dovedit până la urmă una eficientă, deoarece numărul de cazuri a scăzut, nu cu foarte mult, dar trendul descendent arată că a existat o scădere progresivă datorită măsurii de carantinare.

Venirea anotimpului rece poate fi un motiv de bucurie pentru iubitoarele de moda care vor sa-si puna in valoare jachetele. O vreme mai racoroasa le permite sa alcatuiasca tinute mai complexe, mai sofisticate, caracterizate printr-un numar mai mare de straturi.

Publicat în Monden

Preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, jurnalistul Doru Dinu Glăvan, a murit la vârsta de 75 de ani, potrivit unui comunicat al UZPR transmis duminică.

Publicat în Cultura
Pagina 10 din 216

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…