Este adevărat că pe data de 7 octombrie 2006, lua naștere un proiect media cum nu mai existase niciodată în acest județ periferic, din mai toate punctele de vedere, un județ în care presa nu a prea strălucit niciodată, decât prin perspectiva corespondenților sau a publicațiilor regionale. Un trust media care a reușit să dețină televiziune, radio și cotidian este cu adevărat un proiect îndrăzneț și salutar. Dar de aici și până la a tot aminti an de an despre „spiritul RTS”, despre „experiențe unice”, despre „echipă”, e deja prea mult. A tot aminti de ziua RTS și a tot spune „La mulți ani!”, an de an, e ca și cum am încerca să sculăm morții din groapă. Prin analogie, e ca și cum un ipotetic „Ion” s-ar fi născut în anul 1970, a decedat în anul 2000, iar noi ne trezim în anul 2016 să ne lamentăm că „se împlinesc 46 de ani de la nașterea lui Ion, un om mare, deosebit, iubitor, nemaivăzut și unic! Un om care tuturor ne-a marcat existența și ne-a lăsat amintiri frumoase”. Ce facem? Îi spunem „La mulți ani!”? Îi evocăm spiritul? Sau mai bine aprindem o lumânare și îl pomenim cu pioșenie și, eventual, vărsăm o lacrimă pentru el?

Cam aceeași situație avem și în cazul faimosului RTS! Da, a fost faimos, a fost mirobolant, unic, incredibil, a generat spirit de echipă și a fost o școală de presă și de viață, dar… A FOST! E mort! A rămas doar o amintire! Și rămâne să vedem dacă amintirea e una frumoasă sau, dimpotrivă, una tristă, enervantă, amară! Din punctul de vedere al faptului că a format o echipă, că a ridicat standardele media undeva mult mai sus, a fost o școală de presă pentru mulți tineri jurnaliști, DA! Dar din alte puncte de vedere, NU! Văzut dinafară, RTS era ca un monument, ca o catedrală, era ca un blazon al media, dar cine l-a văzut din interior și are puterea unei mici clipe de sinceritate, nu va spune același lucru. În interior, RTS devenise cu totul altceva; ceva asemănător cu un club al intrigilor și al piramidelor răsturnate, o organizație exclusivistă în care competențele nu mai erau măsurate după standardele media, ci după alte standarde, în care niște executivi se chinuiau din răsputeri să rupă legătura între angajați și patronat și în care jurnalismul și jurnaliștii, reporterii de teren, cameramanii și, în general, personalul obișnuit al tuturor redacțiilor media, ajunseseră sub coordonarea cuiva care credea că între Uzina de Vagoane și televiziune nu e nicio diferență.

În anul 2006, lua ființă TERRA SAT SEVERIN, ceea ce mai târziu avea să devină RTS (Radio Televiziunea Severin). Numele nu fusese ales întâmplător, ci pentru a prelua din telespectatorii fostei televiziuni locale Terra Sat, închisă după ce rețeaua de cablu a fost cumpărată de RCS – RDS. Telespectatorii, cea mai mare parte a lor, nu distingeau că ar fi vreo diferență între fostul și noul TERRA SAT, așa cum, mai târziu, aceeași telespectatori confundau adesea RTS cu RDS. Șmecheria a prins, iar când publicul a început să facă audiență noului post de televiziune, acesta s-a rebrenduit în RTS, mai ales că era nevoie de un nume nou să acopere și secțiunea Radio Severin. La scurt timp după televiziune și radio, trustul înființează și cotidianul „Informația de Severin”. Era anul 2007 și se apropiau alegerile, momentul acela crucial din 2008, când PDL venea în forță la conducerea României și, mai ales, la conducerea județului.

Și pentru că în România ultimelor două decenii afacerile politice nu s-au făcut decât la umbra unei arme redutabile, presa, cine a fost inspirat să construiască un trust de presă a devenit rege, mai cu seamă în provincie, unde politicienii isteți învățaseră cum stă treaba cu presa locală și forța ei devastatoare. Dar nu asta era marea problemă a RTS! Nu este nicio problemă ca în spatele unor trusturi media să fie cineva puternic, toate trusturile media puternice din lume au pe cineva în spate, iar independența presei, peste tot în lume, e doar o chestiune de idealism. Deci, cu alte cuvinte, nu creatorii RTS sunt de vină, nu ei au scăpat lucrurile de sub control. Cel mult, ei doar au programat un sfârșit despre care nu au spus nimănui când va veni deși, poate au știut.

Problema a venit din interiorul trustului, unde începuseră să crească niște lupi ce aveau colții din ce în ce mai ascuțiți. Patronatul acestui trust a făcut greșeala de a-l da pe mâna acestor lupi care, firește, ca orice lupi, au dat în beția puterii ce o primiseră și care devenise atât de mare încât nu mai putea fi stăpânită. În scurt timp, lupii au început să se sfâșie între ei, pentru că erau prea mulți și fiecare se credea un lup-șef. Cine nu asculta poruncile și nu urma linia directoare era băgat în păienjenișul unor intrigi atât de sinistre și de periculoase, încât erau cazuri în care erai din senin chemat în fața patronatului și sancționat fără să știi exact de ce și fără ca patronul să înțeleagă el însuși de ce te-a sancționat. Intriga te învăluia atât de perfid, încât puteai deveni, peste noapte, dintr-un profesionist, un criminal periculos, din om normal, un om anormal. Nimeni și nimic nu a putut stăvili managementul haotic practicat de cei pe mâna cărora patronatul lăsase destinele imperiului media.

Acesta ar fi unul dintre aspecte, însă un alt aspect e legat și de destinul acestui trust de presă, despre care nimeni nu spus nicio clipă că este doar o afacere politică, temporară, efemeră, sortită să piară la momentul la care era programată, precum o bombă cu ceas. RTS a creat un spirit, a creat o echipă, a format o mare familie de oameni minunați, dar totul a fost doar pentru succesul unei afaceri politice, iar când ceasul a sunat, bomba a fost detonată, castelul s-a prăbușit, iar familia și echipa s-au împrăștiat care și încotro a nimerit, ca și cum nu ar fi existat niciodată. Din cele trei piese de mare forță ale RTS, nu a mai rămas nimic: Radio Severin a murit primul, a urmat „Informația de Severin” și la urmă, după lungi chinuri groaznice, și-a dat duhul și Televiziunea. După februarie 2013, nu s-au mai găsit resurse nici măcar pentru un amărât de on-line, iar vestea că trustul de presă se prăbușea umplea de bucurie concurența și pe noii stăpâni politici ai județului.

În aceste condiții, dragi colegi de la defunctul RTS, mai merită să ne tot amintim ce frumos era la RTS, ce echipă minunată am fost noi, ce spirit înălțător s-a creat acolo și ce ani frumoși am trăit acolo în „catedrala presei locale”? Înțelegeți, oameni buni, că noi toți, echipa aceea cu spirit RTS-ist, am fost doar o armată ce a executat o misiune de luptă, după care a fost uitată, aidoma veteranilor de război din Vietnam, care au ajuns din eroi naționali ai SUA, un fel de paria ai societății americane.

Și încă ceva, ce trebuie spus la parastasul RTS: dacă RTS era cu adevărat un spirit, un nou concept, un model, ar fi supraviețuit. Indiferent cât i-ar fi fost de greu! Dar nu a supraviețuit, pentru că nu s-a dorit acest lucru, pentru că nu a fost nici un spirit, nici un nou concept și nici o minune media, ci doar o afacere politică!