În anul 2001 a fost adoptată o lege care avea să facă dreptate tuturor celor care încercau să dobândească informații de interes public, dar se loveau de zidul indiferenței și al obrăzniciei unor funcționari publici sau, mai rău, a unor aleși locali. Până la apariția acestei legi, încercarea de a afla, de exemplu, cum se cheltuiesc banii publici la o primărie, era o aventură destul de riscantă. De la apariție și până în prezent, legea a fost actualizată. Vă prezentăm această lege extrem de utilă.

Publicat în Legislatie

Joi, 23 iunie 2016, Consiliul Local al municipiului Orșova s-a constituit legal. În următorii 4 ani, cel de-al doilea municipiu al județului Mehedinți este dominat de o alianță PSD – ALDE – PNȚCD.

Publicat în Administratii locale

Biroul Electoral Central a publicat rezultatele finale ale alegerilor locale din data de 5 iunie 2016 și lista tuturor primarilor din România. Vezi care e primarul tău!

Publicat în Administratii locale

Consiliul Concurenței a organizat miercuri, 8 iunie, cu sprijinul Instituției Prefectului județului Mehedinți, la Drobeta Turnu Severin, un seminar cu temele „Bune practici în domeniul ajutorului de stat” și „Conformarea companiilor cu regulile de concurență”.

Publicat în Legislatie

Lista datornicilor la stat, persoane fizice și juridice, așa-zisa listă a rușinii, publicată de ANAF conține, în județul Mehedinți, zeci de contribuabili ale căror datorii însumează circa 90 de milioane de euro. Jumătate din această sumă este în sarcina Regiei Autonome pentru Activități Nucleare. Pe locul al doilea în topul rușinii figurează Grupul CONFORT.

Publicat în ANAF
Joi, 19 Mai 2016 00:00

LEGEA DĂRII ÎN PLATĂ

Legea dării în plată a fost publicată în Monitorul Oficial al României pe 28 aprilie 2016, și deja a început să producă efecte. Este în continuare o lege extrem de controversată, dar apreciată de cei care intră sub incidența ei.

Publicat în Legislatie
Pagina 8 din 9

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…