UAT Județul Mehedinți implementează proiectul „Modernizarea, reabilitarea și dotarea Ambulatoriului Secției Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin”

Publicat în Administratie

În această perioadă se toarnă primul strat de asfalt, pe străzile prinse în proiectul finanțat cu fonduri guvernamentale în valoare de 28 milioane lei, prin Programul Național de Dezvoltare Locală II. Acesta vizează refacerea a jumătate din străzile orașului. Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a mers joi la fața locului pentru a vedea cum evoluează lucrările.

Publicat în Administratie

S-au finalizat a lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor din cadrul UAT Rogova, prin Programul Național de Cadastru și carte funciară 2015-2023, finanțat cu fonduri guvernamentale prin Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice, dar și cu fonduri europene.

Publicat în Administratie

UAT Județul Mehedinți implementează proiectul „Reabilitare/Modernizare DJ 607 C, DN6- Podeni-Malarișca-Balta (DJ 670), L= 37,157 km”

Publicat în Administratie
Miercuri, 18 Septembrie 2019 12:32

REABILITARE/MODERNIZARE DJ 670 MALOVĂŢ - MARGA

UAT Județul Mehedinți implementează proiectul „Reabilitare/Modernizare DJ 670 Malovăț (DN 67) – Marga L= 21,350 km”

Publicat în Administratie

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean, convocată de președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a fost supus votului un proiect deosebit de important pentru județul Mehedinți și mai ales, pentru cei care locuiesc în zona de sud și care în ultimii ani, au fost văduviți de servicii medicale specializate, după ce Spitalul din Vânju Mare a fost închis de guvernarea democrat-liberală din anul 2011.

Publicat în Administratie
Pagina 4 din 35

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…