Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la Svinița, o localitate în care trăiesc etnici sârbi în proporție de 90%, la ediția a X-a a „Festivalului Înfrățirii”. Evenimentul a îmbinat întrecerile sportive de minifotbal, șah și tenis de masă cu parada porturilor populare și muzică specifică mai multor localități participante, din România și Serbia.

Publicat în Cultura

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat astăzi la invitația viceprim-ministrulului Vasile-Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice la conferința de presă al cărei subiect a fost proiectul Codului administrativ.

Publicat în Administratie
Luni, 10 Iunie 2019 17:54

NOI INVESTIȚII LA STREHAIA

Primarul orașului Strehaia, Ioan Giura, își respectă promisiunile și continuă investițiile în infrastructură, într-o urbe ce până la venirea sa ajunsese să semene cu un sat prăfuit. Astăzi a fost finalizată asfaltarea și modernizarea unei străzi, dar și a unei parcări. De asemenea, a apărut și o stație de încărcare a autovehiculelor electrice.

Publicat în Social

Continuând seria de spectacole și concerte de ținută cu care v-a obișnuit, Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, prin Direcția de Patrimoniu Istoric și Turism Cultural, invită toți severinenii iubitori ai muzicii de calitate premium, la un inedit concert al renumitei orchestre din Serbia – ”FIRUL Orchestra”.

Publicat în Eveniment

Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Severin va fi chemată la audieri în plenul Consiliului Județean Mehedinți, pentru a da explicații cu privire la problemele de acolo. Solicitarea a venit de grupul consilierilor PNL din forul județean și a a fost încuviințată atât de plen cât de de președintele Consiliului Județean. (VIDEO: TELE 2 DROBETA)

Publicat în Administratie

Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean care a avut loc astăzi s-au aflat mai multe proiecte care au vizat măsuri necesare în vederea implementării proiectelor cu finanțare europeană pe care administrația județeană le are, dar și o rectificare bugetară importantă.

Publicat în Administratie
Pagina 1 din 79

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…