Vom avea căldură de la data de 1 noiembrie! Aceasta este promisiunea fermă a autorităților locale. Instalațiile închiriate de la ROMAG TERMO sunt gata de pornire, combustibilul este contractat, iar ajutorul financiar cerut de la Guvernul României ar putea fi acordat în cel mai rău caz de la fondul de rezervă.

Primarul Marius Screciu, dar și conducrea SPAET asigură severinenii că vor avea căldură începând cu data de 1 noiembrie 2017. În sprijinul acestor asigurări autoritățile locale vin cu precizarea că deja s-au încheiat toate contractele necesare cu cei de la ROMAG TERMO, dar și cu firma care va asigura serviciile de exploatare a cazanelor de păcură și că există chiar contract de achiziție pentru circa 5000 de tone, cu plata la 30 de zile.

Mai mult decât atât, SPAET este în procedură de achiziție pentru 5 tone de păcură. Singura problemă este acum obținerea unui ajutor financiar de la Guvern. Municipalitatea solicită 23,5 milioane lei, bani care să vină ca subvenție pentru populație.

Directorul SPAET mai anunță și faptul că probele tehnologice se vor face în perioada 28 – 31 octombrie, urmând ca de la 1 noiembrie să înceapă efectiv furnizarea de agent termic în caloriferele severinenilor.

Vedeți în materialul de mai sus declarațiile complete ale primarului Marius Screciu despre eșecul ALFA GROUND SOLUTION și despre încălzirea orașului!!!

Citit 7242 ori Ultima modificare Marți, 10 Octombrie 2017 20:42
Etichetat cu
Mai multe din această categorie: « APA GREA ROMÂNEASCĂ, FALIMENTUL UNUI MIRACOL
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…