Infrastructura din mediul rural este sub orice critică. Unul dintre cele mai elocvente exemple este un drum pe care nu s-a intervenit niciodată și care nu poate fi străbătut decât cu căruța. Dumul care leagă satele Negrești și Celnata depășește orice limite ale subdezvoltării. Când plouă sau ninge, pe aici nici cu căruța sau pe jos nu se mai poate trece, sătenii din Celnata râmânând izolați.


La granița dintre comunele Malovăț și Husnicioara, între satele Negrești Celnata, poate fi descoperit poate cel mai mizerabil dintre drumurile acestei patrii. Pe drumul cu pricina, care nu are decât maxim un kilometru, hârtoapele, nămolul și denivelările sunt elemente obișnuite. Oamenii de aici aproape că nu mai au nicio speranță că lucrurile mai pot vreodată evolua în bine pentru ei, iar cuvântul resemnare este cel care a ajuns să le guverneze existența sumbră. Pe acest drum nimeni nu s-a obosit vreodată să repare vreun centimentru pătrat. Administrația locală din Husnicioara a ignorat fondurile europene.

Vizionează, mai jos, emisiunea TELEOBIECTIV, difuzată de TELE 2 DROBETA, despre drumurile de coșmar din satul Celnata, comuna Husnicioara! Realizator - Romeo Crîșmaru

Dincolo de faptul că drumul de acces dintre cele două sate este unul de coșmar, situația nu se schimbă cu nimic nici după ce pătrunzi în satul Celnata. Acest sat este așezat pe un deal, iar între partea inferioară și cea superioară a satului, drumul este atât de abrupt și de sinistru, încât doar simpla lui coborâre îți dă fiori de teamă.

Primarul comunei vecine, Malovăț, Ion Michescu, spune că administrația locală din Husnicioara a avut la îndemână accesarea fondurilor europene, dar nu a făcut-o. Acum, noua adminsitrație venită în 2016 s-a trezit la realitate, dar se pare că este foarte târziu, deoarece nu se știe când mai trece pe lângă ei o asemenea oprtunitate. Până atunci, oamenii din Celnata înoată în continuare prin nămoale.

Citit 3139 ori Ultima modificare Sâmbătă, 01 Aprilie 2017 08:14
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…