ȘCOLILE DIN MEHEDINȚI LA NIVELUL EVULUI MEDIU

În Mehedinți, doar o treime din școlile din mediul rural dețin o autorizație sanitară de funcționare. Potrivit Inspectoratului Școlar, acestea au dificultăți deoarece condițiile sunt mai mizerabile decât în Evul Mediu, mai exact lipsește apa sau nu e potabilă. În Mehedinți încă mai avem școli cu latrina în fundul curții, unde dacă nu leșini de putoare, poți să cazi în rahat, la propriu.

Marți, 26 iulie, a avut loc şedinţa ordinară a Colegiului Prefectural, unde un punct important pe ordinea de zi l-a constituit raportul prezentat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, Direcţia pentru Sănătate Publică Mehedinţi și Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Drobeta al Judeţului Mehedinţi privind măsurile organizatorice pentru începerea anului şcolar 2016-2017 (situaţia autorizaţiilor sanitare, lucrările de reparaţii, zugrăveli, avize de securitate la incendiu, paza şi măsurile concret dispuse pe fiecare unitate) în unităţile de învăţământ din judeţul Mehedinţi.

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Mehedinți a arătat că la ora actuala are în evidență un număr de 176 unități de învățământ în mediul urban (licee, cantine, internate, ateliere, săli de sport, școli generale, grădinițe, creșe, cluburi copii etc) și 352 unități de învățământ în mediul rural (licee, cantine, internate, ateliere, săli de sport, școli generale, grădinițe), și 5 unități care nu aparțin sistemului de stat, fiind unități patronate de fundații sau alte forme de administrare în regim privat. Din totalul unităților aflate în evidență, sunt autorizate sanitar un număr de 161 de unități (91,47%) în mediul urban și 124 de unități (35,22%) în mediul rural, adică 53,97% la nivelul județului Mehedinți. Un număr de 15 unități de învățământ din mediul urban și 228 unități de învățământ din mediul rural nu sunt autorizate sanitar la această dată.

„Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți au precizat că în continuare dificultatea principală a obţinerii autorizaţiilor sanitare este reprezentată de neîndeplinirea condiţiilor de autorizare în mediul rural ca: lipsa apei în şcoli sau lipsa potabilităţii acesteia (25 de unităţi având această deficienţă). Alte condiţii care împiedică autorizarea unităţilor şcolare sunt: inexistenţa unor grupuri sanitare care să corespundă standardelor (10 unităţi de învăţământ), spaţiile de învăţământ necorespunzătoare (5 unităţi ). De asemenea, ca urmare a lucrărilor de reabilitare şi asigurare cu utilităţi finalizate în 2015-2016, 14 unităţi care nu au avut autorizaţie sanitară îşi vor depune dosarele în acest sens. Din cele 54 unităţi care nu deţin autorizaţie sanitară 2 unităţi sunt în mediul urban, respectiv două grădiniţe care funcţionează în condiţii de supraaglomerare şi spaţii improprii (apartament în bloc)”, se arată în comunicatul de presă transmis la finalul ședinței de Instituția Prefectului Mehedinți.

În cadrul aceleiași ședințe, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mehedinţi a prezentat evoluția numărului de beneficiari de asistenţă socială şi a plăţilor aferente/ activitatea de control desfăşurată de Serviciul de Inspecţie Socială în anul 2015 și primul semestru al anului 2016 la nivelul judeţului Mehedinţi. De asemenea, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Mehedinţi a prezentat un raport privind controalele efectuate în anul 2015 și primul semestru al anului 2016 pentru cererile de sprijin.

„A fost o ședință încărcată de data aceasta, am avut subiecte din diferite domenii de activitate din cadrul județului nostru. Am avut o prezentare făcută de Agenția Județeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mehedinţi privind evoluția numărului de beneficiari ai ajutoarelor sociale în anii 2015 și 2016. Totodată, am avut o informare asupra activității de control în cadrul Agenției de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Mehedinţi, precum și un punct mai laborios, care s-a referit la măsurile luate pentru organizarea începerii anului școlar 2016-2017. Au fost abordate detalii privind măsurile care se vor lua în privința obținerii autorizațiilor sanitare, autorizațiilor pentru securitate la incendiu, stadiul realizării lucrărilor de reparații la unitățile de învățământ, asigurarea pazei în unitățile de învățământ”, a declarat prefectul județului Mehedinți, Cristinel Pavel.

Citit 733 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Iulie 2016 10:09
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…