CE MAI ARUNCĂ MEHEDINȚENII LA CANALIZARE!

Societatea de apă-canal SECOM SA, trage un semnal de alarmă referitor la obiectele deversate în rețeaua de canalizare. De multe ori conductele se înfundă și apele menajere uzate ajung în locuințele oamenilor sau în beciuri, cauzând disconfort olfactiv și vizual dar și însemnate pagube materiale. SECOM transmite, pe acestă cale, un comunicat de presă.

Rețeaua de canalizare asigură transportul apelor uzate menajere și industriale și a apelor pluviale către stația de epurare, acolo unde aceste ape sunt tratate astfel incât să îndeplinească indicatorii de calitate prevăzuți în normative și apoi descărcate în emisar. Din acest motiv canalizarea reprezintă un serviciu extrem de important în exploatare, de care depinde și sănătatea noastră dar și păstrarea unui mediu înconjurător curat. Funcționarea în condiții corespunzătoare a sistemului de canalizare depinde în mare măsură de modul în care noi cetățenii respectăm normele elementare cu privire la apele uzate deversate. Acesta este și principalul motiv pentru care, de fiecare dată când cad cantități de precipitații peste medie, canalizările nu mai fac față și străzile se inundă în unele localități ale județului Mehedinți.

Sistemele de preluare a apelor menajere și pluviale sunt dimensionate pentru cantități de precipitații medii iar situațiile excepționale, în care precipitațiile cad în cantități foarte mari, nu sunt prevăzute în normativele de proiectare a sistemelor de canalizare.. Inclusiv aceste sisteme proiectate nu funcționează la întreaga capacitate pentru că sunt blocate de diverse obiecte care colmatează conductele de canalizare și le reduc eficiența. Angajații societății de apă-canal SECOM SA, efectuează periodic lucrări de întreținere a sistemului de canalizare. Munca acestora este însă îngreunată de materialele care ajung în canalizare și a căror deversare este interzisă, materiale precum șervețele umede, cauciucuri, pietre, murături, mâncare sau chiar animale decedate.

Pe această cale dorim să tragem un semnal de alarmă referitor la obiectele deversate în rețeaua de canalizare. De multe ori conductele se înfundă și apele menajere uzate ajung în locuințele oamenilor sau în beciuri, cauzând disconfort olfactiv și vizual dar și însemnate pagube materiale. În plus, să nu uităm că sănătatea noastră poate fi pusă în pericol prin aceste obturări ale sistemului de canalizare, care pot forma focare de infecții.

Informăm utilizatorii serviciului că este interzisă aruncarea în canalizare a produselor menționate mai sus, lucru specificat de altfel și pe etichetele acestora. De asemenea, este interzisă deversarea în sistemul de canalizare a gunoiului menajer, a uleiurilor uzate și a produselor inflamabile, a grăsimilor, a oricăror corpuri solide, sau orice materii în suspensie a căror cantitate, mărime și natură provoacă depuneri sau stânjenesc curgerea normală afectând astfel buna funcționare a rețelei de canalizare.

Citit 796 ori Ultima modificare Vineri, 12 Aprilie 2019 15:16
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…