A DERAIAT TRENUL CU PĂCURĂ PENTRU ÎNCĂLZIREA ORAȘULUI

Prima garnitură de tren, plină cu păcură, care trebuia să ajungă la termocentrală, pentru a fi pornită instalația de furnizare a agentului termic în Severin a deraiat, la intrarea în satul Dedovița Nouă. În momentul în care trenul a trecut peste drumul județean, unul dintre vagoane s-a desprins și a fost aruncat aproape 100 de metri mai încolo. Incidentul va întârzia furnizarea căldurii.

Promisiunea autorităților locale, de a avea căldură în apartamente, școli și instituții publice până vineri dimineața a fost anulată cu brutalitate de un incident pe calea ferată. Trenul care aducea păcura la ROMAG TERMO a deraiat, la intrare în satul Dedovița Nouă, ce aparține de comuna Șimian. Încă nu se cunosc cauzele accidentului feroviar, dar se presupune că viteza cu care garnitura a trecut peste șosea ar fi fost mai mare decât cea impusă de restricția din acea zonă. Dincolo de căutarea vinovaților, cert este faptul că la cazanele ce trebuiau pornite astăzi de dimineață nu au mai ajuns decât două vagoane din cele 20 ale garniturii. Din declarațiile martorilor, accidentul s-a produs chiar în momentul în care locomotiva și primele trei vagoane au traversat drumul județean de la intrarea în satul Dedovița Nouă. Astfel, după ce locomotiva și primele două vagoane au trecut, cel de-al treilea vagon a sărit de pe sine, a distrus o porțiune de cale ferată și a fost aruncat mai bine de 100 de metri, chiar în marginea șoselei. La fața locului au sosit cei care au în administrare calea ferată industrială, de la Compania Energetică Oltenia și s-au apucat de treabă. Vagonul plin cu păcură, care cântărește circa 80 de tone, a fost mișcat metru cu metru cu ajutorul unei macarale, până să fie așezat pe șine. Din păcate, incidentul nefericit întârzie furnizarea de agent termic cu câteva zile.

Mobilizarea la fața locului a fost asigurată imediat, linia este reparată, iar autoritățile încearcă să înlăture cât mai repede efectele produse de acest incident feroviar. Până când garnitura de păcură nu ajunge la destinație, nici vorbă de pornirea cazanelor, iar severinenii mai au de așteptat.

Citit 806 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Noiembrie 2018 19:28
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…