Consilierii județeni s-au întrunit într-o ședință de îndată pentru a rezolva problema ajutorului de încălzire promis municipalității încă de săptămâna trecută. Un milion de lei se ducă către Primăria Severin, pentru achiziționarea păcurii necesare continuării furnizării agentului termic până pe data de 17 martie 2018.

Promisiunea făcută, e datorie curată! Cam așa par să fi gândit consilierii județeni astăzi, când s-au reunit în ședință de îndată pentru a da municipalității milionul de lei necesar furnizării de agent termic. Ședința a fost una scurtă, explicațiile au fost concise, iar banii au și plecat, teoretic, către municipiu. Chiar dacă afară vremea se încălzește, o să ne mai bucurăm încă o săptămână de căldură la calorifere.

Și cum președintele a plătit datoriile Consiliului Județean foarte târziu, după ce s-a aflat public de ele, sfatul său merge acum către severineni să pănă mâna să își plătească datoriile.

Suma alocată este, în realitate de un milion de lei, ceea ce înseamnă 10 miliarde de lei vechi și vine ca urmare a solicitării făcute de primarul municipiului Drobeta Turnu Severin. Ce-i drept, la mijloc s-a aflat și Congresul PSD, fără de care nu se știe dacă se mai dădeau bani Primăriei.

Primăria și Serviciul Public de Alimentare cu Energie Termică au alocat noi sume de bani, pentru ca populația să nu sufere din cauza lipsei cădurii în case. Astfel, municipalitatea îi asigură pe oameni că vor beneficia de acest serviciu până pe 17 martie.

La presiunile primarului Severinului, președintele Consiliului Județean Mehedinți a cedat și a alocat bani pentru termoficarea orașului, taman la sfârșitul sezonului rece. Cea care a dus greul, pentru furnizarea căldurii, este de departe Primăria Drobeta Turnu Severin.

Actualmente, municipalitatea anunță că va furniza agent termic până în data de 17 martie. În acest sens, Primăria a alocat suma de 500 de mii de lei, iar SPAET alți 500 de mii de lei. În total, de la începutul sezonului rece și până acum, Primăria a dat către SPAET suma de 11.500.000 de lei, bani luați de la investiții. Iar populația nu a catadicsit să plătească datoriile pentru căldura furnizată.

O alta problema este, însă, posibilitatea ca Uniunea Europeană să nu mai permită subvenționarea gigacaloriei de către primării. Guvernul României este obligat, de un calendar stabilit cu Uniunea Europeană ca, până în aprilie 2018, să elimine subvenția pentru energia termică acordată acum populației, cu excepția unor grupuri vulnerabile.

Citit 2578 ori Ultima modificare Marți, 13 Martie 2018 07:49
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…