Strehaia trece printr-un amplu proces de modernizare, iar acest lucru se simte chiar în momentul în care ajungi în oraș. Nu mai puțin de 13 străzi se modernizează în această perioadă, banii fiind alocați de Guvernul PSD prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Publicat în Administratie

Lucrările de modernizare a drumului județean 607, pe tronsonul de 26 de kilometri care nu a fost niciodată asfaltat, între intersecția cu DN 67 A (Strehaia) - Cârceni - Grozești - Șușița - Păsărani, se desfășoară într-un ritm foarte bun. Acum se lucrează la lărgirea platformei carosabile și realizarea podețelor transversale.

Publicat în Administratie

Contractul pentru modernizarea clădirii principlpale a Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin a fost semnat. Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat, la Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice, ultimul și cel mai așteptat contract de finanțare pentru infrastructura de sănătate din județul Mehedinți.

Publicat în Administratie

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat astăzi la o ședință de lucru la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin, unde a vrut să se asigure că lucrările de instalare a aparatului RMN primit în urmă cu două săptămâni se derulează așa cum a stabilit, astfel încât, în cel mai scurt timp să poată fi pus în funcțiune, iar pacienții să poată beneficia de investigații medicale performante.

Publicat în Administratie

ÎNCEP LUCRĂRILE DE MODERNIZARE / REABILITARE PE DRUMURILE JUDEȚENE CUPRINSE ÎNTRE DN 56A - PUNGHINA - OPRIȘOR - BĂLĂCIȚA, ÎN CADRUL PROIECTULUI DE 112 KM.

Publicat în Administratie
Luni, 30 Septembrie 2019 15:12

CENTRALĂ TERMICĂ PENTRU SEVERIN

Premisele construcției noii centrale în cogenerare, pentru termoficarea municipiului Drobeta Turnu Severin sunt foarte clare în acest moment. Municipalitatea a găsit soluția pentru a demara investiția, iar în perioada imediat următoare se vot găsi sursele de finanțare optime. Investiția va costa 59 de milioane de euro.

Publicat în Administratie
Pagina 1 din 33

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…