S-a săturat de GUȘĂ! Denise Rifai pleacă de la Realitatea Plus

Politica destul de bizară întrodusă de Cozmin Gușă la Realitatea Plus, îi lasă postul TV fără cele mai importante vedete. După o hemoragie masivă de jurnaliști, postul lui Gușă o pierde acum și pe Denise Rifai. Aceasta și-a anunțat demisia de la postul cu care s-a identificat în ultimii ani, printr-o postare emoționantă pe contul ei de Facebook. La finele anului trecut, aproape 40 de jurnaliști cu experiență au fost umiliți de postul lui Gușă și lăsați fără salariile pe trei luni.

„Știu că mă așteptați mâine seară să fim împreună la #LegilePuterii. Mai ales acum, într-o astfel de situație când România este într-o criză despre care nimeni nu poate spune cum și mai ales când se va încheia! Însă o să vă spun și dvs. ce am hotărât încă de joi la prânz, înainte de a intra în emisie. Am decis să demisionez de la Realitatea și este un act Unilateral. Iar motivul este unul cât de poate de simplu: între mine ca jurnalist și noua linie editorială a postului s-a instalat o incompatibilitate evidentă. Eu sunt Denise Rifai. Moderator și Realizator al emisiunii #LegilePuterii. Și așa o să rămân! Și nu pot lucra ca profesionist și om care am trăit zi de zi prin emisiunea pe care o realizam, în acest nou climat pe care cu siguranță l-ați remarcat și dvs. Plec așadar de la noua RealitateaPlus, dar cu acea RealitateaTV care astăzi nu mai e, în suflet! Sunt mulțumită că am avut parte de 9 ani de activitate jurnalistică așa cum scrie la carte, în această televiziune care, în toți anii aceștia, a fost o insulă de independență jurnalistică. Poate singura! Iar pe dvs., iubiții mei telespectatori, promit să vă iau cu mine, pe toți, Acolo unde o să merg și eu! Ps. Știți ce nu pricep unii? Că Presa nu se vinde. Se face! Iar eu sunt și rămân Jurnalist”, scrie Denise Rifai pe contul său de Facebook.

„La Realitatea Plus au ajuns să lucreze, în poziții importante, Miron Mitrea și Anca Alexandrescu, fosta consilieră a lui Dragnea și Dăncilă. De asemenea, Cozmin Gușă a devenit membru al PSD și folosește postul pentru a-și regla conturile cu taberele adverse din PSD”, scrie portalul aktual24.ro.

La începutul lunii decembrie 2019, câteva zeci de jurnaliști din întreaga țară au redactat și semnat un protest inedit împotriva trustului Realitatea Media, după ce au fost mințiți de conducerea rețelei naționale de site-uri online, concediați și lăsați fără salariile pe ultimele trei luni. Protestul era adresat Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, dar va ajunge și la alte organisme și asociații media din țară și din Europa. Conducerea site-urilor a recurs chiar și la amenințări.

CITEȘTE aici Protest masiv al jurnaliștilor împotriva Trustului Realitatea Media

 

 

Citit 475 ori Ultima modificare Duminică, 15 Martie 2020 23:59
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…