Consiliul Local al municipiului Drobeta Turnu Severin a votat, în unanimitate, hotărârea prin care s-a aprobat asocierea între SPAET și Mehedinți Gaz în vederea implementării proiectului pilot prin care cei de la Mehedinți Gaz vor asigura căldura și apa caldă pentru 480 de apartamente din municipiul Drobeta Turnu Severin. Părerile sunt împărțite, însă, până la implementare. Primarul spune că, dacă proiectul va fi un succes, va ieși public și îl va lăuda.

Publicat în Social

Pas important în diagnosticarea anumitor afecțiuni prin examinare imagistică, la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin. De astăzi funcționează aparatul de rezonanță magnetică achiziționat de Guvernul României în urmă cu câteva luni. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Publicat în Administratie

Discurs susținut de președintele PSD Viorica Dăncilă la întâlnirea electorală din județul Buzău

Publicat în Jurnal de campanie

„Le consider alegeri câștigate chiar dacă a fost o luptă puternică cu domnul Klaus Iohannis. Așteptăm turul II, unde noi sperăm că vom obține la fel rezultate bune. Era loc de mai mult, dar important este că le-am câștigat. Vezi toate declarațiile în materialul video de deasupra textului!

Publicat în Guvernare locala

„Povestea Realitatea” merge mai departe. Realitatea TV devine „Realitatea Plus” și rămâne în prima linie. Prima televiziune de știri și-a luat rămas bun în seara de miercuri, 30 octombrie 2019, și a spus bun venit noii televiziuni „Realitatea Plus”. Reporteri, realizatori, prezentatori, redactori, editori şi operatori și-au spus poveștile și au „scris” în direct ultimele minute de emisie a primei televiziuni de știri din România. Mesajul lor: „Rămânem aceiași. Rămânem în prima linie!”. „Împreună vom fi pe plus!” - motto-ul echipei Realitatea Plus. VEZI LIVE AICI.

Publicat în Eveniment

La aceste alegeri se va da lupta pentru România, pentru viitorul copiilor și nepoților noștri. Este o luptă în care trebuie să ne implicăm fiecare dintre noi, pentru că România este a noastră, a tuturor.

Publicat în Jurnal de campanie
Pagina 2 din 88

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…