Președintele Consiliului Județean intervine prompt în scandalul fără precedent al subfinanțării Direcție Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți. Aladin Georgescu combate ideea avansată de Guvern potrivit căreia Consiliul Județean ar avea bani, dar nu vrea să își dea asistenței sociale: „CJ MEHEDINȚI ARE PROIECTE DE PESTE O MIE DE MILIOANE DE LEI!” 

Publicat în Administratie

Președintele Uniunii Sindicatelor Polițiștilor Locali din România a fost prezent astăzi de dimineață la Primăria Orșova, pentru a încerca o mediere a conflictului dintre primarul municipiului și Poliția Locală. Din păcate, primarul i-a dat cu flit, după ce la ținut pe la ușă, pe un ger de crăpau pietrele. Vezi ce spune liderul sindical!

Publicat în Orsova

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, acuză PNL că născocesc o „gogoaşă electorală”, prin promovarea proiectului privind eliminarea costurilor apei pluviale. Edilul mai afirmă că a convenit anul trecut cu viceprimarul PNL Daniel Cîrjan asupra unei decizii comune. Primarul mai spune că taxa care de altfel este una infimă (0,50 bani pe lună pentru un apartament) este necesară pentru prelucrarea apei.

Publicat în Administratii locale

Semnal de alarmă, tras de autoritățile județene, după aprobarea bugetului de stat! Sumele alocate pentru funcționarea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi sunt suficiente doar pentru o perioadă limitată.

Publicat în Social

ÎNCĂPĂȚÂNAREA ȘI IDEILE FIXE CONTINUĂ! Primarul Orșovei vine cu noi argumente în sprijinul ideii năstrușnice de a desființa Poliția Locală! Vezi ce spune Stoica în VIDEO!!!

Publicat în Orsova

În sfârșit, Primăria Orșova și-a adus aminte de sportivii lăsați la mila Bisericii Penticostale TABOR. Contribuția municipalității, la norma zilnică de hrană a sportivilor, este de 5 lei pe zi! (vezi ce a declarat primarul VIDEO!)

Publicat în Orsova
Pagina 1 din 146

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…