Ca să cunoască oameni noi, tradiţii şi cultura popoarelor, la 24 de ani, un tânăr ceh şi-a luat inima în dinţi, dar şi chitara şi a pornit într-o călătorie prin toată lumea. Şi-a pus speranţa doar în ajutorul oamenilor pe care îi va întâlni şi care îl răspăltesc, deoarece cântă pe stradă. Printre ţintele lui se află Rusia siberiană, dar deocamdată a ajuns până în România.

Poate zilele acestea l-aţi văzut prin Drobeta-Turnu-Severin, cântând în faţa market-urilor. Dacă nu aţi intrat în vorbă cu el, vă spunem noi că este Adam Adeck, un tânăr ceh care şi-a luat lumea în cap doar cu chitara şi câteva lucruri mărunte după el. Polonia, Slovacia, Ucraina, Moldova, Bulgaria şi acum România, acestea sunt ţările prin care a călătorit de când a plecat din Cehia, dintr-o localitate de la graniţa cu Polonia. Tânărul spune că România este de departe ţara cu oamenii cei mai prietenoşi pe care i-a întâlnit, în călătoria sa de până acum. „Am fost înainte în Polonia, Moldova, Bulgaria, dar România pot să spun că este cea mai frumoasă în călătoria mea de până acum, pentru că foarte mulţi oameni vorbesc limba engleză şi sunt prietenoşi. Îmi place arhitectura oraşelor şi a satelor, am vizitat centrul mai multor oraşe Suceava, Bucureşti, Galaţi, Iaşi, Craiova, Piteşti, Reşiţa, iar acum sunt aici la Drobeta-Turnu-Severin şi pot spune că este o experienţă minunată. Călătoresc cu autostopul, pentru că oamenii sunt foarte buni şi deschişi şi pentru a lega noi relaţii de prietenie. Da, îmi place România”, exclamă sincer tânărul.

Vrea să descopere culturi şi naţiuni din toată lumea

Cât despre motivul care l-a făcut să să lase totul în urmă şi să facă această călătorie în jurul lumii, să-i ascultăm povestea: „Am decis să călătoresc pentru a decoperi culturi şi naţiuni din toată lumea, vreau să văd realitatea pentru că vreau să descopăr ţările pas cu pas şi să descopăr comunităţi noi. Voi rămâne în Drobeta-Turnu-Severin, îmi voi pune planul meu de călătorie la punct pentru că vreau continuu să vizitez oraşe şi în drumul meu spre nordul ţării, iar de acolo mai departe în Ungaria şi Austria, iar în Austria, dacă voi putea, vreau să o iau spre ţări cum sunt Kazahstan sau Uzbechistan. Mai vreau să merg în ţări balcanice cum sunt Croaţia, Bosnia Herţegovina, Muntenegru şi Grecia, după Grecia Turcia, apoi Iran, poate Turkmenistan, dar nu ştiu dacă voi reuşi să să obţin viza, pentru că acestă ţară este foarte închisă pentru călătorii şi pentru turişti, dar Kazahstanul aş vrea să-l vizitez şi apoi Rusia. Rusia este o destinaţie foarte interesantă pentru mine, pentru că este o ţară foarte mare, este o naţiune slavă şi apoi vreau să văd Siberia, natura din Siberia. Vreau să văd locul pentru că sunt interesat de civilizaţia din estul Rusiei, apoi vreau să-mi continuu călătoria, pentru că în vară vreau să ajung în Alaska. Da, sunt foarte fericit prin ceea ce fac, deoarece călătoria mea dă un sens vieţii mele, m-am descoperit pe mine în unele situaţii, apoi descopăr diferenţele dintre naţiunile prin care trec, mentalitatea, cultura. Nu ştiu exact să explic, dar am înţeles că fiecare naţiune este diferită şi pentru mine este foarte interesant ceea ce văd şi să observ aceste diferenţe”, îşi încheie tânărul relatarea.

Citit 961 ori Ultima modificare Joi, 04 Mai 2017 08:41
Etichetat cu
Mihai Bădescu

„Oamenii buni nu au nevoie de legi pentru a acţiona responsabil, iar oamenii răi vor găsi întotdeauna o modalitate de a le ocoli.” - Platon

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…