Portalul adevarul.ro scrie despre primele intenții declarate ale lichidatorului pe mâna căruia a intrat Regia Autonomă pentru Activități Nucleare (RAAN), după ce falimentul acesteia a fost parafat de Curtea de Apel Craiova. „Lichidatorul judiciar desemnat la Regia Autonomă de Activităţi Nucleare (RAAN), societatea Euro Insol, va căuta împreună cu autorităţile locale şi cu Ministerul Energiei o soluţie pentru a conserva apa grea produsă în ultimii ani, dar şi pentru a păstra termocentrala, astfel încât locuitorii oraşului Drobeta-Turnu Severin să aibă apă caldă şi căldură”, a declarat Remus Borza, patronul Euro Insol, pentru adevărul.ro.

Publicat în Revista Presei

LA RUBRICA REVISTA PRESEI de astăzi am ales un subiect publicat de portalul local „Atitudine în Severin”. Sub titlul „Cât costă refacerea unui drum afectat de calamități în Mehedinți”, publicația locală face o analiză a contractelor pe care Consiliul Județean Mehedinți le-a semnat cu mai multe firme de casă, pentru întreținerea drumurilor județene.

Publicat în Revista Presei
Pagina 7 din 7

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…