Calendarul protestelor din acestă toamnă a continuat astăzi cu protestele dascălilor, la Drobeta-Turnu-Severin, care s-au alăturat protestelor din mai multe orașe din țară. Nemulțumrile profesorilor sunt legate de lipsa de finanțare a învățământului românesc, dar și de salariile mici pe care le au.

Dascălii din Mehedinți spun că noua lege a salarizării îi dezavanteajează și la fel anularea majorărilor salariale cu 25 % sau neplata restanțelor salariale câștigate în urma unor hotărâri judecătorești. Dascălii mai reclamă și subfinanțarea învățământului și tergiversarea apariției unei noi legi a educației.

Salarii mici, majorări promise şi neacordate, neplata sentinţelor judecătoreşti

Protestul a fost declanșat în fața Prefecturii Mehedinți, unde s-au strâns aproape 100 de profesori. Salariile mici, lipsa de perspectivă privind majorările și pensiile mici, după zeci de ani de muncă la catedră sunt doar parte din nemulțumirile profesorilor. Dascălii le-au expus guvernanților și o listă de revendicări, pe care, la care speră să găsească o rezolvare. În capul acesteia au fost nemulțumirile legate de poziționarea funcțiilor didactice în grilele salarizării. „Conform prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, coeficientul maxim la care poate ajunge un profesor care are o vechime de peste 25 de ani, în învăţământ este de 2,76, pe o scară iererhică de la 1 la 12! Consecinţa directă a poziţionării în treimea inferioară a grilei de salarizare va fi neatragerea tinerilor performanţi către cariera didactică şi prăbuşirea definitivă a calităţii actului instructiv-educativ”, se precizează într-un comunicat transmis de liderii FSLI Mehedinţi.

O altă nemulţumirea este legată de „anularea majorării salariale de 25% prevăzută de lege prin trecerea tuturor contribuţiilor de asigurări sociale şi de sănătate din sarcina angajatorului, în sarcina exclusivă a salariaţilor”. Profesorii mai sunt nemulţumiţi şi de „necuprinderea , în Legea bugetului de stat pentru anul 2017 a sumelor necesare pentru plata sentinţelor judecătoreşti, care conform prevederilor legale o parte a salariaţilor din învăţământ ar trebui să le primească”.

Un angajat „special” pensionat la 43 de ani cu zeci de mii de lei, un dascăl, pensionat după 43 de ani de muncă cu 1500 de lei.

Şi calculul incorect al sporurilor îi nemulţumeşte pe profesori, subfinanţarea educaţiei, tergiversarea elaborării proiectului unei noi legi a educaţiei, dar şi cuntumul pensiilor care au lucrat în învăţământ. „Pensionarii care au lucrat în sistemul de educaţie au în acest moment pensii de mizerie, situate în jurul sumei de 1000 de lei, asta în timp ce sunt pensionari proveniţi din domenii „strategice” unde pensia medie este peste 3000 de lei. În unele cazuri aceste pensii „speciale” au ajuns să fie mai mari decât veniturile încasate de angajaţi. Constatăm că există persoane care ies la pensie la 43 de ani, cu o pensie de peste 10.000 de lei, în timp ce pe un profesor, după 43 de ani de muncă, statul român îl „recompensează” cu o pensie de 1.500 de lei, întrucât principiul de calcul este diferit faţă de cel aplicat în cazul altor bugetari”.

Publicat în Social
Miercuri, 13 Septembrie 2017 15:52

SINDICATELE SE PREGĂTESC DE PROTESTE

Blocul Naţional Sindical, una dintre cele mai mari centrale sindicale din românia, cheamă membrii de sindicat şi, în general, pe toţi angajaţii din România să protesteze cu fermitate împotriva intenţiei Guvernului de a transfera contribuţiile sociale din sarcina angajatorului, în cea a angajatului.

Publicat în Social

Turismul dentar este tot mai prezent nu doar în oraşele mari, ci şi în cele mai mici. La Drobeta-Turnu-Severin, mai ales în perioada verii, 50 la sută din pacienţii cabinetelor stomatologice sunt românii care lucrează în afara ţării. Sunt şi turişti străini, în special italieni, care apelează la serviciil cabinetelor stomatologie, pentru a-şi pune la punct dantura.

Publicat în Social
Joi, 24 August 2017 15:00

TENSIUNI ŞI PROTEST LA HIDROSERV

Tensiuni şi nemulţumire în rândul salariaţilor Hidroserv SA, compania care asigură mentenanţa hidroagregatelor Hidroelectrica. Aproximativ 160 de salariaţi din trei secţii din Oltenia, Porţile de Fier I, Porţile de Fier II şi Târgu Jiu au declanşat astăzi un protest spontan, nemulţumiţi de salariile mici, dar şi de condiţiile grele de muncă. Oamenii au încetat timp de două ore lucrul, după ce reprezentanţii Hidroelecrica nu şi-au respectat promisiunile de a le acorda mici creşteri salariale, promisiuni care aveau ca termen data de 24 august.

Conflictul de muncă a fost declanşat în secţiile de la Porţile de Fier I şi II şi Târgu Jiu, spune sindicalistul Cristinel Popescu. Protestatarii sunt nemulţumiţi că muncesc în condiţii grele, pe un salariu de mizerie. „Din cauza condiţiilor de muncă şi salariilor foarte mici ale colegilor noştri, au hotărât să nu mai intre şi să mai lucreze în data de azi. Normal, discuţiile se poartă de ceva vreme, iar astăzi a fost o dată limită în care ni s-a promis că o să fie nişte creşteri salariale. Deci creşterile salariale şi condiţiile de muncă sunt foarte grele, acestea sunt motivele pentru care colegii mei au protestat şi vor mai protesta. Sunt colegi care primesc salariul minim pe economie şi vă daţi seama, să lucrezi în turbină cu salariul minim pe economie, tipm de opt ore, unde condiţiile de muncă sunt foarte grele să ieşi zece milioane şi să pleci cu banii ăştia acasă, ca să nu mai spun că plătesc şi transportul două sute de lei, deci cu ce mai rămân în mână”, a declarat unul dintre salariaţii nemulţumiţi de situaţie.

„În această dimineaţă, la ora 7.00, deci după ce au intrat la locurile de muncă, un număr de aproximativ 150 – 160 de salariaţi din secţiile Porţile de Fier I, Porţile de Fier II şi Târgu Jiu au încetat lucrul solicitând respectarea celor promise de către conducerea socităţii acum două săptămâni, referitor la partea legată de salarizare şi condiţiile de muncă. Ar fi trebuit ca termenul de astăzi, de 24 acei circa o sută şi ceva de salariaţi cărora trebuia să li se acorde câteva clase de salarizare, fiind la salariul minim pe economie, să aibă garanţia că aceste clase se vor acorda, dei vor fi crescute cu o sumă foarte mică salariile şi că există tendinţa şi bun-voinţa, să o numesc aşa, deşi nu mai este vorba de bună-voinţă, ci de obligaţia de a face o majorare salarială, având în vedere salariile foarte mici din Hidroserv. De asemenea, s-a solicitat să se acorde echipamentul de lucru, nici acum nu există exhipament de protecţie acordat în societate, plus celelalte condiţii de muncă, adică norma de muncă să fie respectată, să nu se mai muncească până la epuizarea salariaţilor” a mai declarat Cristinel Popescu – preşedintele Sindicatului Porțile de Fier.

Respingerea doleanţelor salariaţilor Hidroserv ar putea conduce la un protest pe termen nelimitat, ceea ce ar aduce probleme la echipamentele Hidroelectrica, spune Cristinel Popescu: „Pentru Hidroelectrica, din punctul meu de vedere ar însemna să nu poată să-şi mai facă lucrările de mentenanţă, lucrări care şi aşa au fost foarte mult neglijate în cei patru ani de insolvenţă şi iată că acum au început în toată ţara, din informaţiile pe care le am, să apară din ce în ce mai multe defecte la hidroegregatele energetice, deci asta ar înseamna ca hidroegregatele din Hidroelectrica să nu mai fie reparate şi râmd pe rând, probabil să fie trase pe dreapta”.

Cristinel Popescu mai spune că reprezentanţii Hidroserv au mai primit termen până la sfârşitul lunii august pentru a rezolva aceste nemulţumiri, apoi vor recurge la noi forme de protest. Liderul sindical mai acuza într-o conferinţă de presă desfăşurată săptămâna trecută, că se doreşte falimentarea Hidroserv, iar lucrările de mentenanţă din cadrul Hidroelectrica să ajungă în sarcina altor societăţi fără personal calificat şi fără experienţă în domeniu.

Publicat în Social
Sâmbătă, 19 August 2017 09:53

MAMĂ CU TREI COPII, AJUNSĂ PE STRĂZI

O femeie, mamă a trei copii minori a ajuns pe străzi, după ce casa naționalizată în care locuia a fost revendicată, iar proprietarul nu a mai putuit să îi țină. Femeia a dormit o noapte sub cerul liber, iar acum șansa i-a surâs din partea unui om cu suflet mare, directorul Colegiului Tehnic DECEBAL, Vasile Busuioc, care o va găzdui pentru o perioadă limitată în internatul liceului. Femeia își dorește cu disperare o locuință socială, pe care nu o poate primi din cauza unor amenzi.

Publicat în Social

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a vizitat, vineri, 14 iulie 2017, Hidrocentrala de la Porțile de Fier I, pentru a analiza situația existentă la nivelul cele mai mari hidrocentrale de pe Dunăre, problemele legate de eficientizarea companiei și posibilitatea listării acesteia la bursă. Ministrul a vorbit pe larg și despre înființarea unității de management al apei grele, despre scumpirea energiei electrice și despre situația delicată a Carierei de la Husnicioara. VEZI CE A DECLARAT MINISTRUL ENERGIEI, ÎN VIDEO ATAȘAT!

Publicat în Social
Pagina 7 din 19

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…