Kladovo, micul oraș sârbesc aflat peste Dunăre, în dreptul Severinului, a ajuns centru de maximă atracție atât pentru severineni, cât și pentru alți români ce au început să vină aici din toate județele țării. Bucătăria sârbească, cu preparatele la grătar inconfundabile în toată Europa, rachiurile tradiționale, plăcintele sârbești, prăjiturile delicioase și, bineînțeles, preparatele din pește, sunt la mare căutare pe terasele pline până la refuz din centrul comercial al orașului, zona numită de localnici Strada Veche. Mai mult, datorită românilor, turismul s-a dezvoltat exploziv în ultimii ani la Kladovo, iar patronii de restaurante recomandă autorităților locale din Mehedinți să le urmeze exemplul.

Publicat în Turism
Miercuri, 03 Mai 2017 15:47

PIEDICI ÎN CALEA LEGUMELOR ROMÂNEŞTI

Primele legume româneşti sunt pe drumul către piaţă, dar producătorii lor au emoţii. După ce vremea capricioasă le-a dat mari bătăi de cap, apariţia legumelor româneşti a prăbuşit preţurile, ceea ce e bine pentru consumatori, dar nu la fel pentru ţărani.

Problemele cultivatorilor români de legume par să nu se mai termine. Condamnaţi să facă faţă unei pieţe aproape sălbatice în care concurenţa cu legumele de proastă calitate aduse din import este acerbă, în condiţiile în care ei lucrează cu metode destul de empirice, mulţi legumicultori de la noi supravieţuiesc, pur şi simplu dintr-o investiţie care nu le asigură un venit confortabil, pe măsura muncii. La fel este şi anul acesta, cel puţin pentru cultivatorii de legume din Mehedinţi, care sunt acum afectaţi de vremea capricioasă dar şi de preţurile mici pe care le primesc pentru roadele muncii lor. În solariile din judeţul nostru castraveţii au ieşit la vânzare, dar preţurile cu care sunt obligaţi să-i comercializeze au scăzut în ultimele zile şi oamenii ar putea ajunge chiar să-i arunce. Afectate de frig, însă, roşiile au stagnat în creştere, iar acum oamenii se tem că nu vor mai ajunge să vândă două tone de tomate până pe 31 mai, aşa cum ar fi obligaţi, ca să îndeplinească condiţia pentru a primi subvenţia de 3000 de euro promisă de Guvern, pentru mia de metri pătraţi de tomate cultivate în spaţii protejate.

Muncă multă, preţuri mici la legume

În solariile familie Scutaşu din Vânju Mare se recoltează de zor castraveţii. După o muncă grea, începută imediat după 1 ianuarie, cu o iarnă friguroasă şi cheltuieli mari pentru încălzirea solariilor, gospodarii încep să tragă linie. Primele legume care sunt gata de vânzare şi au ieşit deja la piaţă sunt castraveţii. Preţurile primite sunt mici însă. Dacă în lunile martie şi aprilie castraveţii aduşi în mare parte din import se vindeau chiar şi cu nouă lei kilogramul, imediat ce castraveţii româneşti au ieşit la piaţă s-a ajuns ca preţul să se prăbuşească pur şi simplu, iar acum în pieţe a ajuns la 2,50 lei kilogramul, şi cu cât înaintăm în vară, preţurile vor scădea şi mai mult. Desigur, în aceste condiţii oamenii sunt foarte nemulţumiţi şi spun că au mai fost situaţii în anii trecuţi când au ajuns să arunce castraveţii, care se stricau pentru că nu îi cumpăra nimeni, iar ei primeau doar 30 de bani pe kilogram. „Preţul nu ne convine deloc. Cât au fost de mare şi acum au scăzut. Primim 1,50 lei pe kilogram şi poate peste o săptămână ajung la 50 de bani kilogramul de castraveţi. Ne este teamă pentru că am mai păţit şi în alţi ani, sunt castraveţi mulţi pe piaţă şi îi şi arncăm”, spune doamna Scutaşu.

Roşiile afectate de frig, temeri pentru subvenţie

Legumicultorii tremură şi când vine vorba de cultura de roşii. Frigul le-a încetinit creşterea şi riscă să piardă subvenţia de la stat, în caz că nu reuşesc să iasă cu producţia la piaţă şi să vândă două tone de roşii până la 31 mai. „Noi am vrea să ieşim şi ne şi străduim să ieşim, dar să vedem. Roşiile sunt deja ca prunele, au început să rodească, este posibil să înceapă să se coacă în perioada asta, dar nu ştim dacă vom reuşi să vindem cantitatea care ni se cere până la 31”, mai spune proprietarul solariilor.

În Mehedinţi, aproape 80 de cultivatori de legume în spaţii protejate au solicitat subvenţia pentru tomate cultivate în spaţii protejate, însă până acum doar 15 dintre ei sunt pe drumul cel bun şi ar îndeplini condiţiile cerute de minister ca să primească subvenţia. „În judeţul nostru un număr de 77 de fermieri au aplicat pentru această subvenţie, pentru primul ciclu au plantat deja 28, iar în urma controlului pentru rodire s-a aplicat pentru 15 fermieri. Aceştia vor ieşi la comercializare în jurul datei de 12 – 15 mai”, a declarat Rodica Ţârâi - inginer agronom în cadrul Direcţiei Agricolă Mehedinţi.
După cum probabil ştiţi deja, statul subvenţionează cultura de tomate în sere şi solarii, dar numai pentru fermierii care plantează o suprafaţă de cel puţin 1000 de metri pătraţi, vor obţine o producţie de cel puţin 2 kilograme de roşii pe metrul pătrat, iar două tone din producţie trebuie vândute până pe 31 mai sau în perioada 1 noiembrie şi 20 decembrie 2017.

Publicat în Afaceri

Pacostea mormanelor de gunoi din mai toate orașele mehedințene ar putea fi stopată și prin puterea exemplului unor dezbateri pe această temă. Un interesant proiect finantat de Uniunea Europeana și menit sa dezvolte si sa testeze metode de elaborare si implementare a unor planuri strategice eco-inovatoare de prevenire a deseurilor, a fost lansat astăzi. Agorele UrbanWINS, este o comunitate virtuala participativa pentru impartasirea de cunostinte si discutii pe tema deseurilor, a resurselor si a inovatiei.

Publicat în Proiecte

Deputatul PNL de Mehedinți, Virgil Popescu, vicepreședintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaților, a lansat un avertisment în ceea ce privește situația producției industriale și a exporturilor din România. Parlamentarul a fost prezent la conferința „Falia dintre economia românească și România productivă: Politici necesare să o închidem” organizată de către Camera de Comerț și Industrie a României. În opinia sa, problema producției scăzute din România este o consecință a faptului că guvernările postdecembriste au neglijat capitalul autohton.

Publicat în Afaceri
Marți, 21 Martie 2017 10:52

CENTRALA TERMICĂ, O AFACERE EȘUATĂ

ALFA GROUND,ISTORIA UNEI MINCIUNI! Afacerea dubioasă numită ALFA GROUND a eșuat definitiv și iremediabil. După ce au mințit cu nerușinare municipalitatea, timp de doi ani de zile, firma ce trebuia să construiască centrala termică pe cogenerare a oprit lucrările după ce SPAET, parte în contractul semnat la finele anului 2015, a notificat firma să înceteze lucrările și contractul pe motiv că nu a respectat termenul de execuție a lucrărilor.

Publicat în Afaceri
Marți, 28 Februarie 2017 21:13

APA GREA A ROMÂNIEI ZACE UITATĂ LA SEVERIN

Stocul de peste 1000 de tone de apă grea, produs de ROMAG PROD, până la falimentarea RAAN, a fost dată uitării în depozitele Rezervelor de Stat de la fostul combinat din apropiere de Halânga, fără ca nimeni să fi găsit o soluție de finanțare a mentenanței acestui adevărat tezaur, ce valorează 1,2 miliarde de euro. Cel puțin deocamdată nu se întrevede nicio perspectivă sigură de finanţare a unei unităţi de management care să se ocupe de conservarea apei grele în condiţii optime. Apa grea riscă să se deprecieze, deşi este necesară atât reactoarelor existente, cât şi celor care se vor construi la Cernavodă.

Publicat în Afaceri
Pagina 5 din 12

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…