Pacienţii se plâng că sunt trataţi cu dispreţ! Umilinţă, nervi întinşi la maxim şi indiferenţă în loc de tratament şi o vorbă bună. Este ceea ce găsesc mulţi dintre pacienţi care ajung la urgenţa Spitalului Judeţean din Drobeta-Turnu-Severin.

Detalii şi declaraţii ȘOCANTE ale tuturor celor implicaţi în această poveste inclusiv reacţia reprezentanţilor Spitalului Judeţean, puteţi viziona în materialul video ataşat acestui articol.

Sistemul sanitar românesc este la terapie intensivă şi dincolo de probmelele mari cauzate de lipsa banilor, oamenii se lovesc şi de atitudinea personalului medical. Este şi cazul unor pacienţi ajunşi la urgenţa unităţii sanitare, care au aşteptat şi mai bine de o oră până să fie preluaţi. Oamenii nu reclamă neapărat că au aşteptat, deşi unii aveau dureri cumplite, cât atitudinea şi modul de comportare avute de personalul medical. Incredibil este cazul unei bătrâne, care ajunsă la spital după ce a călcat într-un cui, nu i s-a dat nici măcar un scaun cu rotile ca să fie transportată de la maşină până în secţie.

De ce se fac medici şi asistente, dacă nu pot să găsească nici măcar o vorbă bună, pentru un biet pacient care vine disperat şi încercat de durere să le ceară ajutorul? Aceasta a fost reacţia unui om căruia i-am povestit ceea ce veţi afla şi dumneavoastră din materialul care urmează. Marţi seară, cu dureri foarte mari, o biată bătrână din Poroina Mare a ajuns la urgenţa spitalului, adusă cu maşina de fiul său. Femeia de 78 de ani călcase într-un cui. A rămas acasă câteva ore, dar după un timp şi-a dat seama că nu mai poate suporta durerile. Când au sunat-o copiii, abia mai putea să vorbească. Speriaţi, oamenii au sunat la 112 şi au cerut o ambulanţă. Dispecera de serviciu le-a spus că ambulanţa nu intervine la un pacient care a călcat în cui, pentru că nu este o urgenţă, după ce în prima fază li s-a închis telefonul. Văzâd că nu o pot scoate la capăt, unul dintre băieţi s-a urcat în maşină şi a plecat şi şi-a luat mama de la Poroina. Numai că, ajunşi la urgenţa spitalului, oamenii au întâlnit o indiferenţă şi mai mare. Mai întâi şi-au luat mama în braţe din autoturism şi au adus-o în secţie, pentru că li s-a spus că, secţie UPU cea mai mare din Mehedinţi nu are un cărucior cu care să transporte un bolnav. Apoi a urmat socul întâlnirii cu medicii. Văzându-şi mama că se chinuie, cei doi fii le-au cerut medicilor să-I facă măcar un calmant. Numai că, în loc de o vorbă fumoasă li s-a spus pe un ton răstit că trebuie să aştepte. Şi că dacă nu le convine să-şi ia mama şi să plece la un centru de permanenţă!

Ce reacţie poţi să ai, ca un om de bun simţ, când în loc de o vorbă bună găseşti într-un spital o asemenea atitudine? Toate aceste reacţii sunt confirmate şi de doi martori la incident, aparţintori ai altor pacienţi, care au fost trataţi cu aceeaşi lispă de respect. Cât despre reacţia reprezentanţilor spitalului, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare a declarat că pacienţii sunt preluaţi în funcţie de gravitate şi a recunoscut că există bolnavi care aşteaptă şi mai mult de o oră până sunt preluaţi, deoarece cazurile lor nu sunt considerate urgenţe.

Citit 36888 ori Ultima modificare Miercuri, 16 August 2017 22:20
Etichetat cu
Mihai Bădescu

„Oamenii buni nu au nevoie de legi pentru a acţiona responsabil, iar oamenii răi vor găsi întotdeauna o modalitate de a le ocoli.” - Platon

4 comentarii

  • Link la comentariu Diana Joi, 10 August 2017 18:59 postat de Diana

    O ora? Eu m-am dus cu bunica cu salvarea in urgenta ,cu diabetul 480!!! Am asteptat 3ore ca sa-i puna o perfuzie si asta pentru ca am cunoscut o vecina ce era pe acolo infirmiera. Si abia la ora 22 am plecat din urgenta cu 2 perfuzii si discutii despre diferite operatik,nici cum despre ce venise ea acolo. Si nu e prima data cand fac cei din urgenta asa.

    Raportează
  • Link la comentariu Raducan Joi, 10 August 2017 15:21 postat de Raducan

    Cei ce se comporta in așa hal...afară cu ei..nesimțiții... Își mai spun că sunt doctoriii

    Raportează
  • Link la comentariu Cecilia Joi, 10 August 2017 13:24 postat de Cecilia

    Comportamentul majoritatii cadrelor medicale din Spitalul Judetean, e sub orice critica nu de ieri de azi,ci de multa vreme.
    -la UPU ,dr.Stanciu(sper sa nu gresesc numele) cearta toata lumea in loc sa ofere asistenta medicala.
    -la fisier,in data de 25 ale fiecare luni,cand vin graficele medicilor pentru policlinica,inca de la prima ora ,la anumiti medici,nu mai sunt locuri. Dar oare locurile s-au completat in noaptea de 24/25 ?
    In spitalele din orasele mari (Bucuresti. Timisoara, Cluj ) medicii la ora 8 sunt in functiune in timp ce la Spitalul Judetean MH vin si pe la ora 9-10 chiar
    La Sp. Judetean Timisoara unde am fost de curand,intre 7,30-8,30 era vizita medicilor si era ,,batuta in cuie". Nu am vazut sa fi intarziat vreodata!
    Pentru toate acestea si pentru alte multe disfunctionalitati este raspunzator managerul spitalului care tolereaza astfel de situatii si urmatorii ,pe scara ierarhica.

    Raportează
  • Link la comentariu Adela Joi, 10 August 2017 13:20 postat de Adela

    Am fost la urgenta cu fetita mea de 1 an si 9 luni, cu febra si vomitand, si m-au trimis la centrul de permanenta de la Clinic Invest pe motiv ca nu au medic de garda la PEDIATRIE. Nu este posibil asa ceva in anul 2017 intr-un oras ca Severinul sa nu ai medic de garda la pediatrie

    Raportează

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…