POMPIERII DIN MEHEDINŢI, ZECI DE ORE DE LUPTĂ CU FOCUL

64 de pompieri de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din Mehedinţi, Caraş Severin şi Dolj au acţionat şi astăzi pentru stingerea incendiului izbucnit duminică dimineaţă în Parcul Natural Porţile de Fier.

În sprijinul forţelor terestre a venit, în continuare şi elicopterul unităţii speciale de aviaţie, care a făcut începând cu această dimineaţă 29 de treceri, cu aproximativ 3 tone de apă la fiecare aruncare. Incendiul a afectat în ultimele 34 de ore nu mai puţin de 50 de hectare de litieră de pădure şi coronament de fag şi stejar, dar în ultimele ore situaţia s-a îmbunătăţit.

Foc padure2În urma unei recunoaşteri făcute din elicopter în jurul orei 12.00 se observa că focarele s-au restrâns. Tot în sprijinul forţelor terestre a venit şi astăzi un sprijin aerian şi din partea avionulu Spartan pus la dispoziţie de către MAPN, la solicitarea IGSU. În jurul orei 17, forţele s-au retras, după ce vântul s-a înteţit şi zborul nu se mai putea face în siguranţă. În uma ultivelor evaluări ale situaţiei pompierii au transmis că mai sunt vizibile două sau trei focare nesemnificative. Intervenţia va fi reluată mâine dimineaţă.

Tot conform unor alte informaţii oferite de reprezentanţii ISU Mehedinţi, în urma unei recunoaşteri făcute de rangerii Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei, incendiul izbunit în urmă cu cinci zile în această arie protejată de lângă staţiunea Băile Herculane, s-a stins în urma ploii căzute diminică seara.

Citit 731 ori Ultima modificare Marți, 08 August 2017 00:51
Etichetat cu
Mihai Bădescu

„Oamenii buni nu au nevoie de legi pentru a acţiona responsabil, iar oamenii răi vor găsi întotdeauna o modalitate de a le ocoli.” - Platon

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…