Incendiu la groapa de gunoi a oraşului Drobeta-Turnu-Severin. Temperaturile extreme din ultimele zile au făcut ca deşeurile să se autoaprindă şi din cauza vântului focul s-a extins pe o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi. Zeci de pompieri militari cu mai multe autospeciale au reuşit să localizeze incendiul, dar stingerea lui adurat ore bune, deoarece deşeurile ardeau în profunzime.


Focul a fost observat ieri dimineaţă de angajaţii depozitului ecologic. În scurt timp un nor negru de fum a acoperit întreaga zonă, iar din cauza vântului şi a materialelor combustibile focul s-a extins foarte repede pe mai bine de 500 de metri pătraţi. Reprezentanţii firmei de salubritate spun că deşeurile s-au aprins din cauza temperaturilor extreme. „Fiind o temperatură foarte ridicată la nivelul suprafeţei deşeurilor, acestea s-au autoaprins, la început a fost o suprafaţă mai mică, dar a bătut vântul şi l-a întins, iar acum se acţionează cu pompierii”, a declarat Mirel Damian, directorul firmei de salubritate.

La locul incendiului au fost solicitaţi pompierii militari. Aceştia au pulverizat apă folosind tunurile de pe autospecialele de intervenţie, pentru a localiza incendiul. „Pompierii au găsit un un icendiu cu flacără deschisă, la aproape 400 – 500 de metri pătraţi, l-am localizat şi acţionăm cu cincisprezece pomieri, două auutospeciale cu apă şi spumă, dar intevenţia este dificilă, pentru că incendiul se manifestă şi în profunzime, nu doar la suprafaţa depozitului ecologic”, a declarat lt. col Liviu Borugă, adjuncul ISU Mehedinţi.

Situaţia este monitorizată şi de reprezentanţii Gărzii de Mediu, pentru a nu apărea probleme de poluare. „Am fost solicitaţi de către directorul operatorului de salubritate din Drobeta-Turnu-Severin despre faptul că la modulul de gunoi al oraşului a izbucnit un incendiu, care se manifestă cu flacără şi fum foarte dens, ne-am deplasat la locul incendiului cu laboratorul Agenţiei de Protecţia Mediului, pentru a preleva probe şi sperăm să menţinem situaţia sub control”, declara Cătălin Tutilescu - comisarul şef al Gărzii de Mediu Mehedinţi.

Citit 543 ori Ultima modificare Vineri, 30 Iunie 2017 09:23
Etichetat cu
Mihai Bădescu

„Oamenii buni nu au nevoie de legi pentru a acţiona responsabil, iar oamenii răi vor găsi întotdeauna o modalitate de a le ocoli.” - Platon

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…